Site Loader

Alegerile mele m-au adus aici

Am o viață frumoasă. Nu ușoară. Frumoasă. Nu e pentru că am avut noroc, e pentru că am avut curaj.

Cine se căsătorește la 21 de ani? Eu. Eram practic un copil. Așa mă văd acum. Dar am știut să spun DA când mulți în jurul meu spuneau nu.

Am urmat facultatea de jurnalism când nu era așa la modă. Eu venind de la un liceu cu profil informatic. Mamei mele îi era teamă că o să ajung să vând ziare la semafor dacă mă fac jurnalist. Dar am ajuns să lucrez pentru cele mai importante televiziuni, să cunosc cei mai relevanți oameni ai momentului, să ajung în locuri din toată lumea, să-mi fac prieteni pe viață. 

Am renunțat la jobul bun, la cariera în televiziune pentru care m-am pregătit și am muncit 15 ani. Am făcut asta fără vreun regret. Doar dintr-o mare dorință. De a-mi crește eu copiii.

Am avut curaj să-i spun soțului înainte de căsătorie că nu-mi doresc copii. Și apoi să mă răzgândesc după 13 ani de căsnicie. Și să facem 3. 

Ne-am mutat într-un sat din Ilfov când toată lumea voia să stea în București. Și mulți, inclusiv familia, ne spuneau că ne va fi greu, că nu e așa cum visăm. 9 ani mai târziu suntem tot aici, fericiți de decizia luată.

Nu știu ce îmi rezervă viața de acum încolo. Dar sunt mândră de deciziile mele de până acum. Și de faptul că nu am regrete. Asta mă ajută să trec peste greul de zi cu zi și să văd partea frumoasă a vieți.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *