Site Loader

Am trăit șocurile vieții mele

Cum stăteam noi așa „liniștiți” cu doi copii, am zis că ce-ar fi dacă am mai face unul. Știuuu, ne cam lipsește o doagă! De aici cred că vine și curajul. N-am stat mult pe gânduri și am trecut la treabă. Iar nouă ne ies copiii repede cât ai zice „bebe”. Într-o zi, eram răcită și mă simțeam rău. Dar nu îndrăzneam să iau nimic ca nu cumva să fiu însărcinată. Era mult prea devreme să aflu. Asta până am descoperit un test de sarcină ultrasensibil care se poate face și cu 5 zile înainte de menstruație. L-am cumpărat, l-am făcut. DOUĂ LINIUȚE! Ihuuu! Eram însărcinată.

Seara am făcut brioșe. Iar în una dintre ele am băgat un bilețel pe care am scris că sunt însărcinată. (Da, Irina, în brioșele făcute după rețeta ta). Soțul a mâncat brioșa, a citit biletul. A fost o surpriză mare pentru el. Nu pentru că am rămas însărcinată, ci pentru că am aflat așa repede. Ne-am bucurat mult amândoi. Copiilor am hotărât să le spunem când vom ști că totul este bine. Am început să ne facem planuri de viitor. Să visăm cum va fi cu trei copii. Ohoo! TREI copii. Familie mare.

Într-o seară, bucuria ne-a fost luată brutal. Am avut o sângerare și certitudinea că am pierdut sarcina. Chiar dacă era la început, nici 6 săptămâni, noi am resimțit-o ca pe o pierdere grea. A doua zi m-am dus de urgență la o ecografie ca să văd ce se întâmplă și ce am de făcut. Soțul a trebuit să rămână acasă cu copiii. Eu am plecat singură, deși îmi era foarte rău și abia conduceam prin aglomerația din Capitală. 

Am ajuns la ecografist. Eram supărată și amețită. I-am spus omului ce s-a întâmplat și a început să mă consulte. Mi-a spus că am niște hematoame și că de la ele este sângerarea, dar că sarcina este în evoluție. Nu îmi venea să cred că nu am pierdut-o! Dar nu am apucat să mă bucur că mi-a spus că săculețul vitelin, cel în care se formează bebelușul, este prea mare și că nu e bine deloc. Iar am căzut de pe culmile bucuriei. Nu a durat mult și când a mișcat ecograful mi-a spus, surprins și el: „Doamnă, aveți gemeni! Nu sunt identici. Fiecare e în colțișorul lui de uter. Iar dezvoltarea lor este în grafic.” Din acel moment nu-mi mai amintesc mare lucru. A fost un șoc.

N-am vrut să-mi anunț soțul la telefon. I-am spus când am ajuns acasă. A început să râdă. Nu-i venea să creadă. Mai ales că noi glumeam des spunând că poate facem gemeni. Dar niciun moment nu am crezut asta cu adevărat. Și iată că ni s-a întâmplat. Ne-am bucurat enorm și am început să ne facem planuri pentru o familie cu PATRU copii. Cărucioare duble, pătuțuri, scăunele de masă.

Le-am zis copiilor că vom avea doi bebeluși. Reacția lor m-a surprins și emoționat tare. Remus (5 ani) a sărit în sus de bucurie! A început să calculeze când se vor naște. S-a culcat cu gândul la bebeluși și când s-a trezit a început să vorbească numai despre ei. A zis că o să le facă multe poze că vor fi cei mai drăguți! M-a rugat să-l învăț cum să aibă grijă de ei, să-i plimbe, să le dea de mâncare. A început să plimbe peste tot o păpușă bebeluș ca să exerseze. A doua zi a anunțat toată grădinița că vom avea doi bebeluși și i-a invitat pe toți la noi acasă să îi vadă după ce se nasc.

Și el, și Vlad mi-au desenat pe burtică patru ochișori și două gurițe. Remus mi-a zis să nu mă aplec, să nu ridic, să am grijă să nu-i deranjez pe bebeluși.
Vlad (3 ani) a întrebat dacă îi va putea plimba și el. Remus s-a angajat să-l învețe. Vlad s-a bucurat foarte mult și când a aflat că nu va mai fi cel mai mic din familie.

Și a venit și ziua în care am ajuns cu emoție la ecografia de 8 săptămâni când urma să le aud inimioarele. Din păcate, nu am auzit decât una. A unui bebeluș sănătos și viguros. Celălalt se stinsese cu două săptămâni în urmă. Atunci când am ajuns la urgențe.

Jumătate de suflet îmi era bucuros pentru bebelușul sănătos. Cealaltă jumătate plângea pentru cel care s-a stins. Nu credeam ca un suflet poate cuprinde în același timp două sentimente atât de puternice și diferite.

Nu vreau să aud că poate așa e mai bine, că ne va fi mai ușor doar cu un bebeluș, că trebuie să văd partea bună. Nu există o parte bună! Și nu mă feresc de greu. Nu poți spune unei mame că poate i-ar fi mai bine fără unul din copii. Chiar și nenăscut.

Așa a fost să fie. Viața e plină de culoare și de nuanțe. Are și lumină, și întuneric. Depinde de noi cum alegem să o trăim și să acceptăm ceea ce nu putem schimba. Noi ne pregătim cu bucurie de sosirea celei de-a treia minuni a lumii noastre. Aventura continuă în 5.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *