Site Loader

„Cine sunt EU?”, o nouă ediție a Festivalului de teatru pentru adolescenți TEEN-FEST

Pe 29 septembrie începe a cincea ediție a Festivalului de teatru pentru adolescenți „Excelsior TEEN-FEST”, organizat de Primăria Municipiului București, prin Teatrul Excelsior. Sub genericul „Cine sunt EU?”, TEEN-FEST își propune să-i atragă pe adolescenți. Festivalul va include spectacole cu teme de interes pentru tineri, completate de evenimentele din secțiunile speciale: Maratonul Adolescenței Teens in the Spotlight –un showcase pentru creațiile artistice ale liceenilor, atelierele de artă fotografică și #teatruînlicee, #teatruincurteascolii, Ieri vs. Azi – care propun formule interactive de comunicare cu adolescenții.

Acestora li se alătură secțiunea #împreună, dedicată tinerilor cu dizabilități senzoriale, pentru a arăta că teatrul ajută foarte mult la incluziunea socială. Pentru ei se vor juca piese adaptate, cu interpreți pentru cei cu probleme de auz, cu căști în care li se vor descrie scenele celor nevăzători.

Reborn Classics și Teen Attitude – principalele secțiuni ale festivalului – încearcă să provoace (auto)interogarea, propunând 12 spectacole care îi ghidează pe tineri în a afla răspunsul la o întrebare fierbinte pentru această vârstă: „Cine sunt eu?”.

Secțiunea Reborn Classics aduce o perspectivă modernă asupra unor texte clasice. Personajele din O noapte furtunoasă sunt privite printr-o lentilă nouă și colorată de regizorii Andrei și Andreea Grosu la unteatru, același cuplu de creatori propunând, la Teatrul Excelsior, o viziune inedită asupra dramei Năpasta de I.l. Caragiale.

Pe scena Teatrului Național București, Revizorul lui Gogol devine o radiografie a grotescului din realitatea contemporană, în lectura lucidă a regizorului Slava Sambriș. Și MOLIÉRE/ERÉILOM va fi un spectacol original, pus în scenă de regizorul rus Roman Feodori, la Teatrul Nottara din București.

La Teatrul Mic, actorul și regizorul Radu Iacoban face o vivisecție a absurdului din raportul elev-profesor, într-o versiune scenică a piesei Lecția de Eugène Ionesco, aflată la limita dintre comedie și dramă. În adaptarea plină de ludic și prospețime semnată de Vlad Trifaș la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, comedia shakespeariană Cei doi tineri din Verona se transformă într-o poveste de astăzi despre adolescenții dintotdeauna.

Prin spectacolele din Secțiunea Teen Attitude, semnate de regizori din tânăra generație, adolescenții sunt confruntați cu transformările alerte ale lumii noastre. Trucul lui Patrick de Kristo Šagor, în regia Ancăi Maria Colțeanu, este o poveste despre inițiere, maturizare și acceptare într-un periplu revelator de la copilărie la preadolescență. 

Monster, de Duncan Macmillan, analizează procesul de responsabilizare a adolescentului captiv între copilărie și presiunile vieții adulte într-un spectacol regizat de Nae Constantin Tănase la Centrul de Teatru Educațional Replika. Tot la Replika, liceeni și profesorii se vor întâlni cu Limite – un one woman show comic și acid despre școala românească, într-un scenariu inspirat dintr-un caz real. Băiatul cu șosete roz de Alexandru Gorghe, regizat de Andreea Ciocîrlan la Teatrul Excelsior, va aduce în atenția adolescenților una dintre cele mai nocive tare ale omului contemporan: grija excesivă acordată propriei imagini în spațiul public.

Detalii despre cea de-a V-a ediție a Excelsior TEEN-FEST găsiți aici: https://www.teatrul-excelsior.ro/festivalul-teen-fest-2019/ 

Biletele pot fi rezervate pe https://www.teatrul-excelsior.ro/festivalul-teen-fest-2019/ și achiziționate de la casele de bilete ale teatrelor în care se joacă spectacolele.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *