De doi ani voiam să ajungem în Cipru dar pandemia ne-a dat planurile peste cap. Cum s-au relaxat restricțiile și s-a terminat școala, ne-am luat zborul. Dar să încep cu începutul.
Toate bagajele în două valize
Bagajele sunt coșmarul meu de dinainte de orice vacanță. Mai ales acum că plecam cu avionul și eram mai limitată.
Eu și soțul avem patru mâini în total. Pe care trebuia să le împărțim între trolere și copii. Cel puțin unul din noi trebuia să aibă mâinile libere pentru a duce un copil în brațe în caz de nevoie. Așa că ne-au mai rămas două mâini pentru bagaje. Deci două trolere.
Numai 5 prosoape de plajă ar fi umplut jumătate de valiză. Noroc că am descoperit (da, știu că există demult) prosoapele din microfibră. O minune! Se fac foooarte mici și se usucă instant la soare.
Altă smecherie sunt mini-recipientele de travel pe care le-am umplut cu gel de duș, șampon, balsam. Am cumpărat și variante mini pentru pastă de dinți și periuțe mici.
Nu știu cum e la alții dar la noi medicamentele sunt un morman. În caz de orice. Așa că am luat doar câte o folie din fiecare (fără cutii), sticluțele scoase și ele din cutii și le-am pus pe toate într-un fel de portfard transparent imens pe care îl am dintr-un set special de organizatoare pentru valiză.
Pentru prima dată nu am luat nicio carte. Nici pentru noi, nici pentru copii. Și nici jucării. Doar ce a putut lua fiecare în mână ca să se joace în avion. Nu am luat nici jucării de nisip. Am zis ca o să cumpărăm de acolo dar nu a fost cazul. S-au jucat foarte frumos și fără.
Pentru plajă, drumeții, plimbări am luat de la Dechtalon doi rucsaci din fâș, cu o capacitate de 10 litri, care se strâng și se fac mai mici decât o palmă.
Nu am luat încălțări de schimb. Doar ce am avut în picioare și câte o pereche de papuci de plajă pentru toată lumea.
În rucsacul pe care l-am luat pe post de poșetă (bagaj de mână în avion) am pus niște schimburi pentru copii, 3 sticluțe cu apă (de 250 ml fiecare, pentru copii se pot lua în avion), ceva de mâncare, actele, telefonul.
Cele două valizele nu s-au umplut decat pe trei sferturi. Deci nu au fost greu de cărat. Unul din trolere l-a împins Remus cea mai mare parte din timp.
La vilă pe malul mării
Pentru noi e foarte important să nu avem de mers mult până la plajă. Așa că am găsit o vilă la 50 de metri de malul apei și la 20 de metri de piscina încălzită.
E vorba de ansamblul de vile Elya Suites din satul Ayos Theodoros, ansamblu izolat cam de tot. Nu era nimic nici în stânga, nici in dreapta. Ca să luăm apă am mers cu mașina 5 kilometri până la un chioșc.
Așa ne-am dorit, departe de zonele turistice, să ne bucurăm de mare, soare, munte, natură în general. Dacă în față era marea, în spate arăta așa:
Din cele 10 vile, doar una sau două mai erau ocupate. Piscina o aveam aproape mereu doar pentru noi.
În vilă am avut bucătărie dotată cu de toate, mașină de spălat rufe (pe care am și folosit-o având foarte puține haine la noi).
Mare, piscină, lemuri, cămile
Copiii s-au bucurat foarte tare de piscina încălzită care avea și o adâncime potrivită (pornea de la 90 de cm si ajungea la 1,50 metri). S-au bălăcit cu colace și fără colace ore în șir. Ne era foarte greu să-i scoatem.
La câțiva metri de piscină era marea. Cu intare lină dar mai rece ca piscina. Ceea ce a cântărit mult pentru copii. Au intrat în mare, au făcut castele de nisip dar clar au preferat piscina.
Într-una din zile am fost la o plajă publică împreună cu prietenii nostri care locuiesc în Cipru. Plajă mare, cu nisip fin, intrare lină în apă. Dar prea aglomerat ca să mergi zilnic.
Unul din punctele forte ale vacanței a fost vizita la un parc de animale exotice (Camel Park). Acolo am intrat într-o cușcă cu lemuri.
Copiii le-au dat să mănânce frunze de salată și niște chestii neindentificate (cumpărate special). Cum au văzut mâncarea au sărit pe noi și își luau singuri din palmele copiilor.
Erau așa simpatici și blănoși că i-am fi luat pe toți acasă. Ei erau cinci, noi cinci, ne-am fi descurcat.
La intrare am fost sfătuiți să îi hrănim până în ora 12 că apoi se culcă. Ne-am conformat și le-am dat de mâncare pe la 10.30. La 11.30 când am trecut întâmplător pe lângă cușca lor, dormeau buștean. Deci clar nu s-ar fi adaptat la noi acasă unde nu se doarme. Deloc.
Tot acolo am dat de mâncare la cămile iar băieții au și călărit una. Erau tare frumoase, bine îngrijite și prietenoase.
Și din astea am fi luat acasă că avem curte mare. Dar ar fi fost complicat în avion că au rău de înălțime.
„Meze” sau cum să mănânci până leșini
Cipru este faimos pentru meze. Meze de pește (la malul mării) sau meze de carne (la munte).
Când comanzi meze de pește ți se aduc nenumărate farfurii cu creveți, scoici, calamari, caracatiță, pești mari și mici, salate, tahini, creme de brânză, vinete, cartofi prăjiți. Ceva de neimaginat. Nici un sfert nu am putut mânca. Iar eu eram pregătită! Am mai fost in Cipru și abia așteptam. Cred că mai aveam puțin și leșinam.
Am mâncat la tavernele de pe malul mării. Mereu pește si fructe de mare proaspete. Remus este disperat după Dorada (a mâncat zilnic câte unul!), Vlad și Iris după caracatiță și calamari. Da, ăla din gura lui e un tentacul.
Am fost și la munte la o tavernă. Da, Cipru are și munte. Chiar înalt, vreo 2.000 metri altitudine.
Și am mâncat meze de carne. Ne-au adus carne de porc, vită, oaie, coaste, brânză halumi la grătar, vinete cu sos de rosii, ceva ce semăna cu o omletă cu carne, chiftele, salate, etc…
Când am ajuns acolo, Iris a adormit la tati în brațe. Noi (eu și soțul) suntem obișnuiți să mâncăm pe rând. Așa că soțul statea liniștit cu ea în brațe pe un scaun.
În câteva minute a venit un chelner cu un fel de șezlong, a pus peste el o față de masă curată și ne-a spus să o punem pe Iris acolo. Așa am făcut. Am mâncat liniștiți și am apreciat profund gestul.
La ferma de măslini
Tot la munte am găsit și o fermă de măslini cu o fabrică. Peisajul era spectaculos. Am urcat pe o pasarelă pentru a putea admira zona.
Proprietarul ne-a invitat la o degustare de pâine prăjită cu ulei de măsline, mai multe tipuri de pate de măsline. Chiar și șerbet și cremă de ciocolată făcute pe bază de ulei de măsline.
Ne-a arătat un măslin bătrân de 500 de ani si unul de vreo 800. Ne-a vorbit despre diferențele dintre tipurile de ulei de măsline. La final am putut cumpăra ce ne-a plăcut.
Lefkara, loc de poveste
N-am putut rata o plimbare prin sătucul de munte Lefkara, aflat în patrimoniul Unesco.
Un sat cu străduțe înguste, pietruite, cu case din piatră culoarea mierii, uși și obloane albastre, flori colorate peste tot.
Am poposit la umbră în curtea bisericii „Sfânta Cruce” unde Vlad a tras un pui de somn în timp ce eu, Remus și Iris am vizitat biserica.
„Mașina terorii”
În Cipru, se circulă pe partea opusă. Adică au volanul pe dreapta. Noi am avut mașină închiriată pe care copiii au numit-o „mașina terorii” din cauza emoțiilor pe care le-am avut până ne-am obișnuit.
Ne-am simțit ca în parcul de distracții când mergi cu mașinuțele alea și încerci să nu te lovești de celelalte. Când vezi că vin mașini din față și ai senzația că sunt pe contrasens… când faci invers sensul giratoriu… când schimbi cu stânga vitezele… e ceeeeva…
Oricum, mersul cu mașina a fost o atracție în sine, pusă undeva în topul preferințelor de către copii. Mai ales când gmaps ne-a dus pe un drum de munte plin de bolovani, pentru măgari, noi fiind cu mașina care la un moment dat nu a mai putut înainta. Și când te gândești că nu voiam decât să cumpărăm apă.
Cum era să pierdem două avione în aceeași zi
Deși există cursă directă București-Larnaka (cu Blue Air), noi am ales Aegen Airlines cu escală în Atena. Am făcut așa pentru că zborul direct era de la 7 dimineața. Iar pentru noi ar fi fost imposbil să tărâm 3 copii adormiți și bagajele la 5 dimineața.
Am luat bilete la Aegen, cu plecare la 10 din București și escală de aproximativ o oră în Atena. Rezonabil.
Doar că dimineața, după ce am plecat spre aeroport ne-am amintit (adică eu!) că am uitat (adică soțul!) niște acte acasă. Așa că ne-am întors. Normal, am avut emoții că nu prindem avionul. L-am prins. Dar a plecat el cu întârziere de 40 de minute (nu-și găseau unii bagajele și au coborât din avion) și era să pierdem legătura din Atena.
Și cum alergam noi cu trei copii prin aeroportul din Atena, doi din ei zic că vor la toaletă. În fine, l-am prins.
La întoarcere în țară am luat cursă directă Blue Air pentru că era la oră rezonabilă.
A fost prima oară când Iris a zburat cu avionul. La 2 ani ai ei a fost neașteptat de bine. S-a jucat singură sau cu băieții, a intrat pe sub scaune, s-a plimbat pe culoar.
Singura problemă a avut-o cu centura. Nu voia să stea prinsă. Așa că la aterizare și decolare trebuia să-i distrag atenția ca să fie ok. La una din aterizări m-am jucat 20 de minute cu două sticle de apă. Am jonglat cu ele, le-am strâns, învârtit, i-am citit toate instrucțiunile în caz de depresurizare, aterizare pe apă, dar ce nu face un părinte disperat.
Remus (7 ani) și Vlad (5 ani) n-au avut nicio treabă. S-au jucat, s-au bucurat de aterizări și decolări și le-a părut rău ca nu am avut deloc parte de turbulențe.
Condiții de intrare în Cipru
La momentul vacanței noastre în Cipru se putea intra cu test Covid sau vaccin. Iar copiii sub 12 ani erau scutiți de testare.
Am completat niște formulare online pentru Cipru, cu o zi înainte, în care se cerea situația fiecăruia (vaccin, test).
La fel, formulare pentru intrarea în Grecia (noi având escală în Atena). Și încă niște documente cerute de Cipru celor care veneau din Grecia pentru că grecii erau pe lista roșie a Ciprului.
La întoarcere nu am avut nevoie de nimic pentru că am avut zbor direct. Iar Cipru era pe lista verde.
La revedere, Cipru!
Pentru noi, adulții, a fost a doua oară când am ajuns în Cipru. Pentru copii, prima dată. Dacă ne-am mai duce? Cu siguranță: DA.
