Cum e cu 3 copii

„Și cum e cu 3 copii?” Nu știu dacă e cineva care să nu mă fi întrebat asta. Adevărul e că și eu sunt curioasă cum se descurcă familiile cu mai mulți copii decât ai mei. Nici nu știu de unde să încep. Poate de la a spune că textul ăsta l-am scris într-o săptămână! Că nu apuc să-mi duc un gând până la capăt, ce să mai zic de o propoziție scrisă… Sunt întreruptă non-stop de copii. Iar când am ceva important de făcut parcă simt și îi apucă pe toți urgențele.

Orice făceam înainte în 5 minute, acum poate dura și o zi. Asta dacă îmi amintesc că m-am apucat de ceva… Fug ideile, așa cum fug copiii pe lângă mine. 

La telefon vorbesc o dată pe săptămână. Cel mult. Cu cei apropiați comunic prin mesaje. Inclusiv cu soțul care e în aceeași cameră cu mine și copiii.

Mulți mă întreabă cum de am timp să le fac pe toate. Păi n-am. Cine a stabilit ca ziua să aibă doar 24 de ore sigur nu avea copii. Aș vrea să am mai mult timp să mă joc cu ei. Dar pe cât pot, îi antrenez în treburile mele.

Avem zilele pline. Și nu e doar un fel de a spune. Chiar așa sunt. De dimineață până dimineața și tot așa. Fiecare mănâncă altceva. Au ore diferite de somn. Când unul vrea afară, ceilalți poate nu vor. Într-un fel, care poate părea năucitor din exterior, avem o dinamică a noastră.

Pentru mine, cea mai mare bucurie e când îi văd împreună pe toți trei. Când văd cât se iubesc. Că asta vine de la ei, nu de la mine. Remus mi-a spus într-o zi să nu mă supăr dar el o iubește pe Iris mai mult decât pe mine. Și el, și Vlad mi-au zis că cea mai fericită zi din viața lor a fost când s-a născut Iris.

Credeam că dragostea de frate se învață sau vine în timp. Dar ce știu eu… sunt singură la părinți. Relația lor e ceva ce nu pot înțelege pe deplin, doar intui. 

Băieții sunt amuzanți și când se supără unul pe altul.
Vlad: „Remus, acum te iubesc zero!”
Remus: „Eu te iubesc zero dinaintea ta!”
Vlad: „Vrei să ne jucăm cu cavalerii?”
Remus: „Da, hai!”

Pe Iris, ei o iubesc necondiționat. Chiar și când le strică ceva. Pe Remus l-a mușcat de nas. Tare. I-a dat sângele și i s-a învinețit. Nu s-a supărat nicio secundă pe ea. Iar ea acceptă de la ei lucruri pe care nouă, părinților, ni le refuză. Dacă băieții îi dau de mâncare, ea mănâncă. Nouă nu prea ne iese.

Remus e cel mai bun profesor pentru Vlad și Iris. Pe Vlad îl învață să scrie, să socotească. Pe Iris o plimbă în brațe sau o trage cu o cutie prin casă, îi dă jucării și îi explică tot felul de lucruri.

Vlad, când câștigă la vreun joc, spune că trebuie să mai joace o dată ca să câștige și Remus.

Sunt multe de povestit. Cu 3 copii gătesc mai mult, spăl mai mult, fac curat mai mult. Totul e mai mult. Nu există nicio pauză. Dacă într-o zi aș face mai puțin, ziua următoare mi-ar fi de două ori mai greu. Dar mereu se întâmplă lucruri memorabile. Pe care le stochez în memoria mea internă la sfârșitul zilei.

Seara ne-am păstrat tradiția și după venirea lui Iris. Le citesc băieților înainte de culcare. La fiecare din cartea lui. Au vârste diferite (4 și 6 ani) și nu vreau să-l țin în loc pe cel mare sau să-l fac să sară etape pe cel mijlociu. Abia aștept să-i citesc și lui Iris chiar dacă va dura o veșnicie până îi culc.

Poate părea ușor dar nu e. Poate părea foarte greu. Dar nu e. E așa cum e. Încerc în fiecare zi să fac tot ce pot să fie ei fericiți pentru că doar așa sunt și eu.