Site Loader

Cum (nu) am sărbătorit 17 ani de căsnicie

În seara în care am împlinit 17 ani de când am spus DA, ne-am hotărât să ieșim undeva. Eu cu soțul. Și, inevitabil, copiii. Am zis să ne ducem aproape, la o terasă drăguță din sat. Am ajuns. Ne-a fost greu să ne uităm pe meniu și să comandăm pentru că băieții escaladau de zor scaunele masive din lemn de la masă. 

După ce am comandat, copiii au început să fugă printre mese. Și apoi să exploreze zona împreună cu tati. Eu am rămas singură. Noroc că m-am întâlnit cu o vecină tare simpatică și am mai schimbat două vorbe. 

La un moment dat s-a oprit lumina, muzica și POS-urile. Deci, curentul. Ai mei vin alergând și strigând: „Mami, am găsit ceva! Și s-a oprit lumina!”. Pentru un moment m-am gândit că ei sunt cauza. Am respirat ușurată când am aflat că nu. 

S-a așezat soțul la masă. Și am plecat eu ca să-mi arate luna (era lună plină) și un culoar „secret” descoperit de ei. Apoi iar s-a dus soțul cu copiii și am rămas eu la masă. Chelnerul s-a dus după el și i-a zis că au un loc de joacă interior și că poate să-i lase acolo ca să stea și el liniștit la masă. Ei, nu-i cunoaște pe ai mei. Au găsit locul de joacă dar nu au vrut fără mine sau tati acolo. Am tot făcut cu rândul. 

Singurele momente când am stat amândoi la masă (noi, sărbătoriții) a fost când am mâncat. Doar că fiecare avea sarcini stricte. Eu îi tăiam pizza lui Remus, soțul îi îndesa paste în gură lui Vlad. Printre picături mai mâncam și noi. Și gata! Asta a fost. Nici măcar nu am vorbit. „La mulți ani” ne-am spus două zile mai târziu.

Poate părea că mă plâng. Dar nu e deloc așa. Mă bucur că avem așa copii. Că nu stau la masă cuminți și lipiți de un telefon. Că le place să exploreze și să se bucure de ce e în jur. Greul pentru noi va trece. Sunt încă mici (2 și 4 ani). Dar curiozitatea, dorința de cunoaștere, energia, bucuria jocului în realitatea normală (nu virtuală) le vor rămâne. Noi vom avea timp să sărbătorim în liniște atunci când vom fi la pensie. Oricum, pe mine liniștea mă neliniștește. Am auzit de un loc liniștit, de odihnă, unde nu e nici întristare, nici suspin. Nu mă grăbesc să ajung acolo.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *