Site Loader

Din nou în rochia albă de mireasă

I-am rugat pe părinții mei să mi-o aducă. N-am mai văzut-o de 17 ani. Atunci mi s-a părut că e prea scump să o duc la curățătorie și am spălat-o de mână în cadă. Acum am zis că merită o baie făcută de profesioniști și am dus-o. Arată ca nouă. Și nu e demodată. E simplă, e exact așa cum am visat-o înainte de a o cunoaște.  Când am văzut-o prima dată am zis că asta e! A fost singura rochie de mireasă pe care am probat-o. 

Acum, după 17 ani, am zis să o încerc din nou. Am pus-o pe mine. M-a recunoscut imediat și m-a îmbrăcat perfect. Oau! Ce amintiri, ce senzație! Ne-am admirat amândouă în oglindă. Ca și cum timpul a stat pe loc. 

M-am desprins greu de oglinda cu amintiri pentru că trebuia să-i iau pe copii de la grădiniță. Ei, și acum să vezi ce grea ne-a fost despărțirea și revenirea bruscă la realitate. Rochia se scoate pe cap. Eu trebuie să ridic mâinile deasupra capului și cineva să o tragă în sus. În casă nu era niciun cineva. Am tras, m-am luptat. Rochia se ținea bine. M-au luat transpirațiile, practic, cel mai rău lucru care se mai putea întâmpla. În minte, aveam deja scenarii. Cum o să apar îmbrăcată în mireasă la grădinița copiilor. Cum or să holbeze ochii toți oamenii mari și cum or să se agațe de mine toți copiii crezând că sunt vreun personaj venit să se joace cu ei. 

Mă gândeam și cu ce o să mă încalț și ce jachetă să-mi pun ca să se asorteze. Într-un ultim efort disperat, m-am lăsat cu capul în jos, mi-am basculat toată rochia peste cap și am reușit. Ce eliberare… Data viitoare, când mă mai apucă nostalgiile, o să am grijă să nu mă mai ia valul fără un plan bine pus la punct. Și cu posibilitate de evadare.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *