Site Loader

Lecția de bunătate predată copiilor defavorizați

Numele meu este Florentina Tituleac, dar vreo patru ore pe zi răspund și la „doamnaaaaa”. Am 23 de ani și de doi ani sunt învățătoare într-o localitate defavorizată din județul Brașov.

Am urmat Facultatea de Litere de la Iași, specializarea aleasă de mine fiind jurnalismul. În ultimul an de facultate ajunsesem într-un moment în care nu știam ce vreau să fac. Masterul la care îmi doream să mă înscriu se desființase și am aflat de Teach for Romania, un ONG care susține cadre didactice care aleg să meargă să lucreze în zone defavorizate. M-am înscris fără a ști ce mă așteaptă, fără a mă gândi că mă vor alege. Mă bucuram după fiecare etapă de selecție de care treceam și începeam să-ntreb tot mai des unde e localitatea aceea din Brașov și cum e acolo.

Mai exact era vorba de un cartier unde nu există apă curentă, canalizare sau semnal la telefonul mobil; doar strada principală este asfaltată. Primele familii care au ajuns aici erau rromi-rudari (care se ocupă cu prelucrarea lemnului), dar în prezent nimeni nu vorbește romani și nu vezi fuste lungi sau cordeluțe împletite în păr prin comunitate.

Eu aveam 21 de ani când am ajuns aici, eram nemăritată și nu aveam niciun copil. O mămică din clasă, de aceeași vârstă cu mine, avea vreo patru copii. Am încercat să le spun părinților care sunt planurile mele și cum voi lucra cu copiii, dar pentru ei eram o doamnă fără experiență.

Copiii aveau niște lipsuri mari în dezvoltare. Nu înțelegeau propoziții simple: „te rog să mergi doi pași în spate”, nu știau să folosească toaleta (au înfundat chiuveta cu hârtie igienică până la mijlocul lui noiembrie), se loveau din orice pentru că pur și simplu nu erau învățați să ceară când vor ceva. Foarte puțini puteau ține creionul în mână, iar mulți nu răsfoiseră nici măcar o carte.

Deși încă suntem în urmă cu materia, copiii au evoluat foarte mult. O parte dintre ei știu să scrie și să citească, calculează, pot să formuleze o întrebare, spun „te rog” și „mulțumesc”. Atunci când mergem în excursii toată lumea e impresionată de cât de cuminți sunt și cât de mult ascultă de mine. Dacă mă lovesc de un scaun prin clasă, mă întreabă calm: „Ești okay? Te-ai lovit?”. Așa cum fac și eu. Cresc foarte frumos.

Cel mai mult continuă să mă surprindă părinții care luptă pentru a le schimba viitorul copiilor lor. Chiar acum două săptămâni a venit o mămică să vorbească cu mine pentru că băiatul ei – care, apropo, e o minune de copil – nu o mai ascultă. Printre altele mi-a spus: „Alți părinți nici nu-și aduc copiii la școală. Eu îl las pe ăla mic, de două luni, prin vecini și vin să-l aduc.” Mi-au dat lacrimile acolo, în poarta școlii.

Am în clasă doi frați care, la fel ca cel de mai sus, vin în fiecare zi la școală, fie că sunt -15 grade sau + 30. De obicei, tata venea să se intereseze de ei. Anul trecut nu l-am văzut vreo două luni. A venit într-o zi la școală, pe nepusă masă, și mi-a povestit cum a fost la muncă în alt județ și cum abia acum a venit acasă și a trecut imediat să vadă dacă copiii se descurcă la școală.

Primul lucru pe care l-am învățat aici (mai bine zis l-am acceptat) este că nu voi schimba eu nimic; ei se vor schimba dacă vor asta. M-a frustrat mult timp lucrul acesta. Am mai învățat să fiu răbdătoare, să am grijă de mine și să nu muncesc neapărat mult, ci puțin și eficient.

Nu aș putea să vorbesc în numele copiilor, dar am să spun ce mă motivează pe mine să rămân aici. În fiecare zi aud, cel puțin o dată: „tu ești cea mai bună doamnă”. Nu există satisfacție mai mare decât să vezi că ești pentru ei ceea ce au ei nevoie.

Multe dintre lucrurile pe care le fac se desfășoară doar practic, nu și pe hârtie. E drept că mă ocup de unele lucruri care nu sunt trecute în fișa postului, dar ele se întâmplă după ce văd nevoile copiilor: văd că nu au ceva, caut pe cineva care să ne ajute. La începutul acestui an, de exemplu, am cumpărat rechizite pentru toată clasa. Când a venit frigul toți copiii au primit cizmulițe de iarnă care să facă față noroiului de pe ulițe.

Anul trecut i-am invitat pe cei de la Zâna Merciluță la noi la clasă pentru a învăța despre importanța igienei dentare. Au curățat cariile copiilor și au primit periaj profesional. Am fost în excursii și pentru prima dată la teatru. Copiii iubesc ieșirile și zilele în care avem musafiri.

Cred că toți cei care se înscriu în  programul Teach au cel puțin un lucru în comun: se simt responsabili față de copiii cărora le predau. În cei doi ani, m-am gândit foarte mult dacă ar fi mai bine să plec, dar eu mi-am dorit să rămân. Am lucrat foarte mult cu elevii mei, au făcut progrese foarte mari, iar dacă eu aș pleca, multe dintre lucrurile pe care le-am făcut nu vor mai avea o continuitate. Eu îi știu pe fiecare în parte, știu ce pot și cât pot. Oricine ar veni în locul meu ar avea nevoie de timp să-i cunoască, timp care ar putea fi investit în dezvoltarea lor. Bine, recunosc și că m-am provocat pe mine: să-i fac pe toți să citească și să socotească până la final de clasa a IV-a.

M-am obișnuit cu viața de aici și îmi place. Știu ce se cere, care este nivelul, unde pot să plusez. Cunosc bine comunitatea și îmi dau seama ce proiecte sunt potrivite pentru aceasta. Cred că fiecare școală are provocările ei și te obișnuiești cu ele.

Eu m-am înscris la Teach în aprilie, iar în septembrie am început să predau aici. Un an mai târziu m-am căsătorit cu un soț minunat pe care nu-l știam înainte să ajung la Brașov. Nu aș fi putut prezice asta niciodată. Cu toate acestea, am niște planuri de viitor: îmi doresc să mă înscriu la un program de master în domeniul educației, aș vrea să mă specializez pe scrierea unor proiecte Erasmus (avem nevoie să mergem să vedem ce a mers la alții pentru a aplica și la noi), visez la școli de vară pentru copiii de aici și, cu siguranță, va apărea un copil în viața mea și a soțului meu.

NOTĂ

Acest interviu face parte din seria „Schimbă perspectiva”. Cred că e nevoie în perioada asta, mai mult decât oricând, să nu uităm să vedem viața în ansamblu. Să nu ne afundăm în greutățile zilnice fără a ieși din când în când și a vedea situația din exterior. 

Post Author: Alina

Un raspuns la “Lecția de bunătate predată copiilor defavorizați”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *