Site Loader

O nouă încercare

Nu am avut nicio sarcină fără emoții și fără obstacole. Și chiar dacă sunt acum la a treia nu pot spune că m-am obișnuit. Mereu apare câte ceva. Trec peste problemele mele cauzate de sarcină (pe care nu le voi putea rezolva decât prin operații ulterioare nașterii), dar nu pot trece peste problemele care ar putea să o afecteze pe bebelușa mea. Mai ales că era cât pe ce să o pierd la început (http://alinaprodan.ro/am-trait-socurile-vietii-mele/)

Am reușit să trecem peste 3 viroze în sarcina asta fără să iau medicamente. Cu dureri de gât, nas înfundat de simțeam că-mi explodează capul și nu puteam dormi sau să mă întind măcar. Migrene care îmi încețoșau privirea. Frisoane și câte și mai câte. Aș fi dat orice pentru un nurofen sau un spray de nas. M-am dat cu apă de ploaie. Pardon, de mare. Niciun efect. Am luat un paracetamol simplu (doar asta poți lua în sarcină) și pentru că nu m-a ajutat nu l-am mai luat și pe al doilea. Am rezistat.

Până ne-a lovit altceva. Unul din copii a luat de la grădiniță streptococul beta hemolitic (care provoacă scarlatina). Am zis: ok asta e. Dacă iau și eu voi lua antibiotic, cu riscuri reduse pentru bebelușă. Doar că pe lângă streptococ, băiatul meu are și parvovirus. Cea mai periculoasă infecție virală pentru gravide. Cu riscuri fatale pentru bebe. Ceva care se ia foarte ușor. De atlfel, a luat imediat și soțul meu. Eu nu am (încă) simptome. Dar e posibil să am virusul și să fiu asimptomatică. Există o analiză la sânge care îți spune dacă ai virusul sau ai anticorpi la el dar rezultatul e gata în două săptămâni. Prea târziu.
Oricum, tratament nu există. Iar riscurile pentru bebe din burtică sunt… enorme. Nu ne rămâne decât să așteptăm. Mi-e frică.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *