Site Loader

Și-a luat cei trei copii și a emigrat singură în Irlanda pentru o viață mai bună

Știți ce n-am vrut să sădească România în copiii mei? Ochii goi, privirea fără sens, neșansa, neputința. Sunt o femeie singură care a plecat la drum cu trei copii de mână și fără niciun ajutor.

La școală o închideau în baie, îi aruncau lucrurile de pe bancă

Am un băiat de 10 ani și gemene de 9 ani. Una dintre ele, Andra, are Sindrom Turner, probleme cu rinichii și probleme în dezvoltarea cognitivă. Am descoperit asta la evaluarea de la grădiniță când trecea la grupa 0.

Pentru că era mai mică de înălțime și foarte slabă, o tot tachinau pe la grădiniță. Și mai apoi la școală o închideau în baie și o lăsau acolo. Sau o împingeau, nu se jucau cu ea, îi aruncau lucrurile de pe bancă.

Un an mai târziu, doamna învățătoare a zis că nu o vrea în clasa ei pentru că nu face față. Că nu știe nimic și că nu își asumă să o încetinească un copil ca ea.

Dupa evaluarea psihologică, medicul psihiatru a zis că dezvoltarea ei e undeva la mijloc și că ar fi bine să aibă ajutor suplimentar. Să o ducem la școală specială deși știa că acolo va regresa. Chiar ea mi-a zis asta, apoi mi-a prescris niște suplimente și aia a fost.

Eram însoțitor pentru Andra de câțiva ani. Dar în 2016 mi-au zis să o trec la gradul 2 sau pe retard mintal, adică eu să îmi asum că o duc la școala specială. Nici nu aveam fizic cum să fac asta. Începeam munca la 6 dimineața în televiziune (n.r. Mălina a lucrat ca redactor la știri), iar copiii trebuiau să fie la două școli diferite la ora 8. Mă săturasem și de reproșuri că nu ajung să imi iau copiii de la școală sau nu ajung la serbări.

De la 1.000 de lei, cât era ajutorul ca însoțitor, ni l-au tăiat la 79 de lei. Ia și descurcă-te acum! Când eu deja aveam un job fulltime și încă unul pe lângă ca să ajung măcar la liman cu cheltuielile. Dormeam câte 3-4 ore pe noapte și părea că tot nu mă descurc bine, iar de timp cu copiii nici vorbă.

Am obosit să caut soluții non-stop, am ajuns la epuizare. Pentru Andra trebuia să cerșesc la Casa de Sănătate pentru tratament la fiecare 6 luni. Asta însemna cel puțin două internări în intervalul ăsta. Nu mai pun la socoteală că trebuia să revizuim actele de handicap anual deși e o boală genetică și era încadrată în gradul I de handicap.

Am ajuns ca în povestea cu broasca fiartă, mă tot chinuiam să mă adaptez. Am făcut astm din senin, nefiind fumătoare vreodată în viața mea. Și atacuri de panică zilnice, și leșinat în mijlocul străzii. Imaginați-vă cum e să faci teme după 12 ore de muncă și alte 2 ore pe drum către casă cu 3 copii deodată, cu nevoi diferite.

Mi-am pierdut casa. Am murit de câteva ori în ultimii ani

În 2016, după ce m-am întors dintr-o vacanță am aflat că nu mai avem casa și deja la poarta noastră batuseră noii proprietari. Am încercat să dau de executor, am ajuns la el foarte greu și mi-a arătat ce frumoasă și colorata e România și cum poți rămâne în stradă din pix și dintr-o mână dibace.

Ai mei făcuseră un credit să ne extindem căsuța pe care ne-o luasem în 2001. Am vrut să construim câte un apartament pentru toți cei patru frați câți suntem. Aproape de părinti, mai ales că mama era destul de bolnavă. Am făcut credit în franci elvețieni, rata dublată în 2 ani și salarii înjumătățite. Fratele meu și-a pierdut jobul iar pe tata nu îl mai angaja nimeni după ce trecuse de 55 de ani.

Și am ajuns în urma cu ratele care acum se ridicau la aproape 1.000 de euro. Iar veniturile noastre toate cumulate abia însumau banii ăștia.

Momentul plecării a fost ca o înmormântare

Am plecat din țară în aceeași zi în care ai mei își mutau munca de o viață în două camioane. A fost mai mult decât o înmormântare. Eu simt că am murit de câteva ori în ultimii 4 ani.

Mama ajunsese la ciroză și eu plecam și o lăsam așa. Îmi aduc aminte că urcau lucrurile în camion și eu am venit să o iau să mergem să-mi schimb buletinul, cu câteva ore înainte să zburăm spre Irlanda. Și nici măcar nu putea să meargă, așa de umflate îi erau picioarele.

S-au mutat cu chirie la țară, în satul de unde venise mama, într-o casă dărăpănată cu toaleta în curte.

Nu am putut să dorm luni de zile cu asta în minte. Mă sufocam în somn, am albit în jumătate de an. Nici măcar nu am putut să vorbesc cu ei la telefon după aceea. Îmi venea să iau ultimii bani, să le iau bilet să vină încoace. Dar tata a refuzat. A zis că el nu poate învăța limba și că nu se va putea adapta. Și acum ma rog de ei să vină, o scot eu la liman și pe asta.

Soțul meu ne-a părăsit, și-a abandonat copiii

Tatăl copiilor a plecat acum 4 ani fără să zică nimic. Pur și simplu și-a luat hainele și-a plecat, după 10 ani împreună. A mai stat vreun an prin țară și nu venea nici măcar să îi vadă, darămite să îi ajute financiar sau moral.

Îmi aduc aminte foarte clar cum plângea băiatul meu în prima zi de școală că vrea să fie tati lângă el. Și cum l-am sunat cu orele să vină măcar când iese de la școală la prânz. Știți ce mi-a răspuns? ,,Nu am mașină să vin!”

Si așa au trecut 4 ani, s-a mutat în Germania în 2015. Acolo a cerut drepturi în numele copiilor, le-a încasat, dar din nou a uitat de copii. Și de când a plecat afară nu și-a mai văzut copiii și nici nu a dat vreun semn că ar vrea.

M-am dus după el acolo să vorbim. Am zis că o fac și pe asta după ce am jelit doi ani de draci și m-am învinuit tot pe mine pentru situație. Deh, ești tare prost la 20 de ani, dar pe la 30 îți mai revii.

Mi-a zis să ne mutăm acolo. Și când am discutat despre detalii financiare a zis pas, că sunt materialistă. Așa că, după 3 zile mirifice, m-am întors acasă.

În septembrie 2016, domnul, încă sot, își face apariția în țară cu noua iubită și cere să își vadă copiii ca la muzeu. Să le dea câte o ciocolată, doar că ei erau la țară la bunicii mei.

I-am zis că vreau să divorțăm. A mers la notar și a acceptat să îmi acorde divorțul, încredințarea copiilor și că le va da o pensie alimentară. Ultima parte a uitat-o.

A mai răspuns la un telefon când i-am zis că am pierdut casa. Răspunsul: „Și eu ce vrei să-ți fac? N-ai vrut tu să fii mamă eroină? Lasă că te descuri tu, mereu o faci!”. Iar despre vorbit cu copiii la telefon am primit așa: „Păi oricum nu știu să vorbească la telefon, îi caut eu când se fac mari.”

De ce am ales Irlanda

Am fost într-o vacanță de 3 zile în 2016 în Irlanda. Verișoara mea lucra acolo de câteva luni și ăsta a fost un cadou de la ea, un city break de ziua mea, să respir puțin. Eram așa terminată psihic încât când am ajuns aici și am văzut atâta aer…. Eu nu mai puteam să merg pe stradă în București. Mă sufocam la propriu.

Luasem în calcul plecatul, dar nu știam exact unde. Trebuia să fie ceva mai ușor și pentru copii, să se poată adapta. Să învețe germana acum ar fi fost tare greu, franceza la fel.

Am mai fost o dată după acea vacanță ca să studiez despre școală, să văd ce joburi și ce posibilități pragmatice aș putea avea. Așa am început să descopăr sistemul lor, să mă documentez, m-a ajutat experiența din televiziune.

M-am hotărât definitv la Irlanda de Nord, chirii la jumătate față de Anglia. Belfast, un orășel mic, capitala, cu un trecut zbuciumat dar care acum încearcă să se curețe de asta.

Bun, și am venit aici și am constatat că deși aveam banii să îmi plătesc o chirie, nu e la fel ca în țară. Nu intri într-o agenție și zici: „hai cu mine acum să văd 3-4 case și mi-o aleg pe care vreau”. Aplicasem și pentru ceva joburi care nu s-au materializat atunci pentru că m-au tras înapoi actele de divorț care erau în desfășurare în țară.

Primele luni au fost crunte, abia aveam ce mânca

Copiilor nu le-a plăcut la început aici. Totul era prea nou, nu înțelegeau limba, că am apucat doar două luni să-i meditez în țară la engleză.

Alexia e cea care a întâmpinat probleme la școală. M-au chemat de câteva ori să-mi spună că refuză să scrie sau să facă sarcinile date de ,,doamna”. Și că ajunge și la detenție dacă refuză în continuare. Ea fusese în aceeași clasă cu fi-miu, Alex, în țară, iar aici îi iau după vârstă și a ajuns la o treaptă mai jos. Ori ea e mega ambițioasă. Se simțea frustrată din cauza barierei de limbă.

Și au urmat jdemii de conversații despre ce facem noi aici și de ce o să le fie mai bine. În principiu că voi petrece mai mult timp cu ei, ceea ce îmi reproșau.

Am aplicat pentru alocație și beneficii pentru mamă singură. Te ajută până și la plata chiriei. Depinde de veniturile pe care le ai. În cazul meu, undeva la 1.000 de lire toate ajutoarele astea: chirie, alocație, child tax credit și working tax credit. Am reușit să îi fac și Andrei pensie de handicap după ce mi-au refuzat-o timp de câteva luni.

Până au venit beneficile astea au fost niște luni crunte în care abia ne descurcam să avem ce mânca. Găsisem de muncă în aprilie, un part time de 24 de ore. Aici nu ai voie să lași copiii nesupravegheați în casă. De asta am renunțat la niște oferte full time, nu aveam cu ce plăti bona cât eu munceam. Totul se plăteste la oră aici. O bonă mă costa minim 15 lire pentru 3 copii. Iar eu făceam 10 lire.

Copiii primesc acum gratuit uniforme, rechizite și mâncare de la școală

Dar după ce am început să muncesc, copiii au avut drept la masă gratuită de la școală, bani de uniforme, iar rechizitele sunt complet gratuite. Nici măcar un creion nu a trebuit să cumpăr. Despre „atenții”, ele nu există.

Andra a avut un ajutor permanent lângă ea preț de câteva luni. O doamnă care era pe post de asistent personal. Să o ajute să scrie. Le dădeau mereu acasă cuvinte noi să învețe. Traduse și-n română. Ea venea cu cartonașe pe care erau scrise cuvinte din 3 litere de exemplu. Și le tot repetam până le învăța. Și cum o vedea pe doamna aceea în drum spre școală îi sărea în brațe. Semn super bun că se înțelegea cu ea.

Andra a fost primită la o școală normală

Apoi m-am dus eu la școală să cer ajutor suplimentar pentru ea. Să vedem dacă e nevoie de școală specială. Au băgat-o în școala normală, la fel ca pe Alexia. Doar că începând de anul ăsta sunt în clase separate.

Acum vin acasă și încep să vorbim în engleză, conversăm și ne tachinăm să vedem cine greșește.
Încerc să observ ce fel de înclinații are ca să știu unde sa apăs butoanele potrivite. Îi plac limbile străine, reține extraordinar de rapid pronunția. Îi place muzica, i-am luat vioară iar acum căutăm cursuri.

Alex, băiatul, e cu matematica, reține ușor numere și face calcule mentale foarte bune. Iar Alexia e arhitecta casei. Ea mereu desenează și face diverse proiecte prin casă.


Fac practică în primăria Belfastului unde mi s-a propus să rămân

Dacă tot am pierdut o casă am zis că de acum încolo voi milita pentru ca drepturile omului să fie protejate. Acum sunt sub aripa celor de la HOUSING RIGHTS, cea mai mare asociație de acest gen din Irlanda de Nord. Ei ajută oamenii care au probleme cu locuințele, fie cele acordate de guvern, fie cele din regim privat.

Au luat 15 oameni din diferite țări, care locuiesc deja aici, și i-au școlit în housing rights, le-au plătit școala de interpret ca apoi ei să se întoarcă la comunitate să ofere consultanță.

Am învățat legislație în sensul asta, am făcut cursul de housing la ei, îmi vor acorda un certificat cu care voi putea profesa în domeniu.

Primele 4 luni au fost cursurile. Apoi un placement care să îți asigure practica într-o asociație. Au avut și un post la primărie pe care mi l-au dat mie. Acum fac practică în primăria Belfastului, la departamentul de Enviromental Health, acolo unde sună oamenii și spun ce probleme au cu casele în care locuiesc. Șefa departamentului mi-a propus să vin să-i ajut după ce termin practica.

Ce prețuire mai mare vrei? Eu n-am nevoie de altceva, mi-e de ajuns să știu că alții nu vor mai ajunge în stradă sau că eu voi fi vocea care îi va scoate din noroi.

Îmi pare rău că m-a sufocat țara mea și nu mi-a permis să fac toate astea acolo. Eram prea preocupată cu trecutul de la o zi la alta ca să mai am aer să deschid gura. Când mi-au acoperit-o, mi-am găsit altă sursă de oxigen. Dacă nu va mai fi loc aici, îmi găsesc eu altă tabla de șah, mutările-s la mine.

Acum există și un EL

Cu el mă cunosc din țară, de câțiva ani. Ne-am întâlnit pur și simplu, fără așteptări din partea vreunuia, dar am reușit eu să citesc ceva în ochi. Ceva ce n-a crezut nici el.

Am încercat să fim împreună în țară și nu am reușit din cauza atâtor probleme. Plus că e extrem de greu pentru bărbatul român să accepte o femeie cu un copil, darămite cu trei.

Când am plecat a zis că nu poate să vină cu mine. Ca îi cer prea mult și că nu își poate asuma să fie tată pentru 3 copii, că este o responsabilitate prea mare să formezi 3 caractere.

Am luat o pauză că nu mai puteam. Și după ce m-am mai liniștit aici i-am răspuns la mesaje. Și l-am întrebat în joacă dacă ar vrea să vină încoace. Și a zis „da”. Mi-a închis gura, chestie care nu se întâmplă în cazul meu. Eu am învățat să-mi fac back-up la back-up deși nu știu programare.

L-am lăsat să-și încheie socotelile pe acasă și în septembrie a venit încoace. Și pot să spun că am avut dreptate, ne înțelegem foarte bine. Deși eu sunt o fire vulcanică și extrem de activă. Am ajuns și-n vacanța aia la Roma de care îi spuneam de vreo trei ani, după ce sărisem peste alte vreo patru în trecut.

Unde mă văd peste 10 ani

Peste 10 ani, sper să fim în Australia sau Noua Zeelandă, cu firma mea de consultanță pe picioare, o casă cu geamuri uriașe și mult verde în jur. Iar copiii la școală și spunându-le că am avut dreptate când i-am pus să citească încontinuu.

Vreau să merg în cât mai multe vacanțe cu ei de mână, să pună întrebări și totul la îndoială, să-și caute mereu răspunsurile lor, nu dictate de alții. Să le cultiv setea de cunoaștere.

Eu sunt dovada vie că încăpățânarea te trage înainte dacă vrei, că nimic nu te doboară dacă tu nu permiți. Că îți transformi orice dezavantaj în avantaj. Că poți să o iei de la zero și să tai și pădurea dacă trebuie. Și încă ceva: am scos „nu se poate” din vocabular. Viața e frumoasă, interesantă, colorată. Merită trăită cu tot ce aduce.

 

Post Author: Alina

6 raspuns la “Și-a luat cei trei copii și a emigrat singură în Irlanda pentru o viață mai bună”

  1. Esti un exemplu minunat, de femeie puternica, inteleapta si mama minunata. FELICITARI! Ar fi bine daca ai putea fi ajutata pentru a-ti spune povestea si altor femei (de pretutindeni) ai fi un bn exemplu ncurajator de a merge mai departe si de a "äfla" ca reusita nu consta intr-un barbat, care nu poate fi nici tata, nici sot bun. Eu stiu acest lucru, pentru ca am crescut doi copii minunati fara sot/tata sau bani multi. Importanta e relatia pe care o stabilesti cu copiii tai si nu in ultmul rand cu Dumnezeu. Multe binecuvantari pentru tine si copiii tai!

  2. Buna seara! Aveti idee unde as putea aplica pentru un job in Belfast? Am tot cautat pentru mine in mai multe orase si inca nu am reusit sa gasesc nimic. vrem sa emigram inainte sa intram in criza in care e posibil sa intram la cum ne conduc cei de la putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *