Site Loader

A renunțat la tot pentru păpuși

Pamela a riscat tot transformându-și pasiunea în afacere. Ea aduce zâmbete copiilor și părinților cu creațiile ei. A lăsat psihologia și s-a apucat de făcut păpuși. Drumul nu i-a fost ușor. Dar nu s-a oprit. Pentru că iubește ce face. Și face exact ceea ce iubește. Atelierul Pamelei este la ea acasă. O cameră mică unde dă viață viselor ei mari. La mașină coase de trei ani. Până atunci a făcut cu totul altceva.

„Am lucrat cu copii, nu cu deficiențe, ci mai degrabă cu probleme de personalitate, divorțuri. Și asta se vedea în rezultatele școlare. Am luat o fetiță în clasa a 5-a cu 9 corigențe și în 8 luni a ajuns a doua în clasă. Ea a fost una, mi-a rămas în minte printre alții. Cred că au fost în jur de 30 înainte de facultate.”

Lucrul cu copiii a făcut-o să vrea mai mult. Așa s-a hotărât să urmeze facultatea de psihologie. A plecat de acasă, din Vrancea, la București. A avut mai multe slujbe pentru a avea din ce trăi. A făcut invitații de nuntă, a vândut artă, vinuri, a fost distribuitor de medicamente. Dar pentru sufletul ei a avut alte preocupări. A făcut voluntariat într-un loc pe care toată lumea îl ocolește.

„Mergeam la copiii din ghetouri din Ferentari. Se făceau acțiuni sâmbăta și duminica. Și acolo sunt niște copii extraordinari. Dacă îi vezi pe stradă nu-ți poți imagina că sunt altfel. Acțiunile se desfășurau sub formă de teme: citeam, făceam la română.”

Schimbarea cea mare a început când Pamela s-a înscris la un curs de croitorie pentru că i s-a părut că o sacoșă făcută manual costă prea mult. Așa a intrat în lumea fascinantă a păpușilor și a decorațiunilor handmade. Și a renunțat la toate celelalte joburi.

„A existat un business plan că în momentul în care am zis “stop, renunț la jobul normal” și m-am apucat și m-am împrumutat de niște bani am investit în materialele pe care le-am luat. După care a trebuit să lupt în fiecare zi să scot banii ca să supraviețuiesc. Nu doar eu, ci și restul: mama, tata, cățelul. Eu sunt pe linia a treia. Și chiar a trebuit să lupt.”

Părinții ei sunt în vârstă și au probleme grave de sănătate. Locuiesc în Vrancea. Ea îi aduce des la București. Este singurul lor sprijin. Și nu îi e deloc ușor deși nu se plânge.

„Mama nu poate să meargă deloc, gonartroză și coxartroză. Tata are o artrită psoriazică și mi-l paralizează din când în când. Ne-am chinuit cumva. 500 de lei de persoană, 1.000 de lei amândoi, dintre care 850- 900 de lei se duc pe medicamente. Iar la trei săptămâni ar trebui să mă duc să le duc de mâncare. Au fost dăți în care nu am fost prezentă când a trebuit. Încearcă să se descurce cumva și ultimele analize medicale pe care și le-au făcut demonstrează că nu se descurcă oricum și e foarte greu. A fost o perioadă fără apă că nu a curs cișmeaua și tata, săracul, se ducea și târa un bidon mic cu apă ca nu avea cine.”

O dramă pe care ea o trăiește cu demnitate căutând soluții. Și fiecare pas îl face cu gândul la ei.

„Cred că, dacă nu erau ei să mă crească așa cum sunt, nu eram omul de acum. Și de aia spun că nu o simt ca pe o datorie. Mi-s dragi.”

Păpușile îi mai alungă din griji. Și o fac să nu simtă cum curge timpul. „Nu știu dacă e neapărat nevoia de schimbare, ci mai degrabă e unde îți găsești dragul și cheful. Am lucrat ore în șir și am dormit 3 ore pe noapte și nu m-am simțit obosită. După 3 ore, am luat-o de la capăt.”

Pentru fiecare jucărie, Pamela scrie o poveste. Păpușile prind viață și trec prin aventuri fantastice. Iar cei care le primesc sunt extaziați.

„El este Ron, prieten cu bărcuța Molly. Și s-au întâlnit într-o zi furtunoasă. El e Fifi care îmi este drag. Încerc să le fac mobile și sigure pentru copii. Poți să le desfaci mâini, picioare. Folosesc doar bumbacuri, inuri și alte materiale naturale.”

Jucăriile sunt ieșite din comun. Așa cum un pictor nu poate face de două ori același tablou, așa nici Pamela nu poate face două păpuși la fel. Iar cei le cumpără apreciază asta. „Le-am văzut și ne-am virusat iremediabil. Sunt făcute din material de calitate. Girafa, de exemplu, i-am luat-o când i-a ieșit primul dințișor al copilului. Am făcut foarte multe cadouri de la ea, pernuțe personalizate, jucării. Mi se pare frumos să fie ceva gândit special pentru un copil anume care să se asorteze cu camera copilului”, spune o clientă fidelă de-a Pamelei. 

Pamela pune suflet, timp și creativitate în tot ce face. Nu se ridică de pe scaun până când realitatea nu prinde forma pe care ea o vede cu ochii minții. „Îmi amintesc când le-am făcut pe Uga și pe Jack, girafele. Acolo a fost un weekend întreg în care am dormit două ore și am mâncat o singură dată la ora unu noaptea, fără să-mi dau seama. Am lucrat, am desenat, am tăiat șabloane, am început să cos la ele. Cam despre asta e vorba, să intri în ceva și să simți că nu obosești indiferent cât ai face.”

Cele două girafe au fost folosite la decorul de la Romanian Design Week, un eveniment important pentru artiștii romani. O recunoaștere a talentului Pamelei și a faptului că a luat decizia corectă de a lăsa tot pentru pasiunea ei. „La mine, gestul ăsta (de a renunța la job) a fost intitulat de unii: wow, e super tare că ai avut curaj să faci asta!”

„Cei mai mulți nu au curaj să înceapă ceva, nu au curaj să iasă din relații, din zona de confort, să se ducă la un concert care le place. Cu atât mai mult să înceapă un business. E foarte greu, să se aștepte de la bun început, mai ales dacă nu au un capital social și pe cineva care să îi susțină. E extrem de greu dar cumva merită din toate punctele de vedere.”

O mulțumește, o împlinește, face totul cu bucurie. Cu foarfeca ei croiește adevărate povești. Iar ața este firul care le leagă. Iar atunci când timpul îi permite își fotografiază creațiile și le postează pe labottegadipampam.com

„Merg pe proiectul ăsta cu jucării care mi se pare fascinant și l-am îmbrățișat cu drag. Dar fac și home-deco pentru copii: draperii, pleduri, lenjerii, perne. Jucăriile au fost începutul și apoi partea de decorațiuni. În continuare, vreau proiectul să-l dezvolt așa.” E perfecționistă. S-a gândit timp de două săptămâni la ce ar mai putea aplica pe o draperie. Pentru că simțea că-i lipsește ceva.

Cea mai grea comandă a fost să decoreze 20 de camere cu tematica Games of Thrones. „A trebuit să regândesc într-o zi tot proiectul. Pentru că inițial era vorba de 7 camere. Într-o săptămână a trebuit să produc tot și să fac și implementarea pentru 20 de camere. A fost groaznic! Am zis că ratez și Crăciunul chiar dacă era 1 decembrie. M-a dat cu totul peste cap.”

Dar nu suficient ca să renunțe sau măcar să tragă frâna. Chiar îi sfătuiește și pe alții să-și urmeze visele.

„Să-și aleagă să facă ceea ce le place că atunci nu e vorba de muncit mult. Dacă faci ce îți place atunci nu mai numești muncă, e un hobby dus la nivel înalt. Dacă începi cu ceva despre care habar nu ai și nu îți place, atunci să-ți iei oameni pe lângă tine care știu despre treaba asta.”

Pamela are un prieten fidel pe care se poate baza când comenzile sunt prea multe iar termenele de predare bat la ușă.

„Cred că m-a atras talentul ei și ceea ce făcea și ce vedeam că iese din mâinile ei. Am zis să îi dau o mână de ajutor și așa am ajuns să tai piele, să lipesc hârtie, să împletesc sârme, în funcție de proiect. Îmi aduc aminte că am lucrat cu fetru și trebuia să împung de foarte multe ori cu un ac într-o bucată de fetru pentru a-i da o formă. Din punctul ăsta de vedere o invidiez ca eu nu am găsit resursele pentru așa ceva, deși și mie mi-a trecut prin cap să încerc să găsesc alte lucruri care să mă stimuleze și să mă pasioneze. Dar nu, văzând-o pe ea câte obstacole are de surmontat, da, e al naibii de greu! Cred că primul cuvânt pe care l-aș folosi e talentul. Pentru că sunt lucruri care m-au lăsat de foarte multe ori aproape fără cuvinte. Nu-mi imaginam de unde găsește asocierile alea și cum s-au născut ele. Al doilea cuvânt: perseverență. Se ține de chestia asta de niște ani buni. Și un al treilea cuvânt: încrederea în ea pentru că ai nevoie de această resursă să te menții pe drumul ales. E mare lucru”, spune Dan.

Dar pare ușor pentru că, la Pamela, totul vine din interior. Iar ceea ce iese din mâinile ei aduce zâmbete și veselie celor din jur.

Jucăriile fac parte din prezentul și viitorul Pamelei. Au intrat în viața ei și nu vor ieși prea curând. Și-ar dori ca la un moment dat ea să se ocupe doar de partea de creație și altcineva să-i pună în practică ideile. Să aibă angajați într-un atelier unde imaginația să zboare liberă și să țeasă prin fire nevăzute personaje de poveste. Imaginația care a ajutat-o pe Pamela să-și vadă viața altfel. Să spună STOP și să o ia de la capăt.

NOTĂ: Povestea Pamelei Însurățelu face parte din seria de interviuri „Stop și de la capăt” în care vă fac cunoștință cu oameni deosebiți care și-au schimbat radical meseria și viața. 

Un reportaj realizat de alinaprodan.ro în colaborare cu Kanal D. Materialul îl puteți urmări începând cu minutul 2.00.

Post Author: Alina

Un raspuns la “A renunțat la tot pentru păpuși”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *