Site Loader

Restart: De la bilanțuri contabile la creme și glazuri

15 ani de carieră în contabilitate s-au încheiat într-o clipă. Atunci când Veronica a spus „stop și de la capăt”. A trecut de la cifre și bilanțuri contabile la creme și glazuri de torturi. Alegerea ei i-a surprins pe toți din jur. Mai ales că nu avea bani pentru a-și împlini visul de a deschide o cofetărie. Și totuși a reușit.

Laboratorul Veronicăi e locul unde orice devorator de dulciuri visează să ajungă. Culorile vii, aromele și design-ul torturilor te fac să le mănânci din priviri. Vero, așa cum îi spun cei apropiați, muncește de zor. „Acum glazurăm pentru un client, pentru o comandă, un tort cu blat de fistic, cu mousse de ciocolată albă și un jeleu de zmeură și calamansi (fruct originar din Philipine). Și aceasta este o glazură oglindă.”

Veronica prepară cu pasiune torturi și prăjituri în propria ei cofetărie. Rețetele le testează de zeci de ori până ies așa cum își dorește. „Acestea sunt niște paiete de ciocolată, parte de decor. Dar, sincer, ascund și niște imperfecțiuni. Cel mai simplu tort de copii durează minim patru ore doar decorul.”

Talentul ei la pregătit și ornat torturi nu trădează nicio secundă faptul că ea a fost timp de 15 ani contabil într-o corporație. Înainte să își dea demisia și să pornească pe un nou drum într-o cofetărie. 

„Toate deciziile pe care le-am luat le-am luat brusc. Pasiunea exista, bineînțeles. Și în momentul în care am rămas însărcinată m-am hotărât că e momentul în care pot să fac cel mai bine schimbarea. La mine funcționează metoda „arde toate corăbiile ca să știi clar că nu ai unde să te întorci” și atunci, de fiecare dată, când am făcut o schimbare am anunțat că nu mă mai întorc pentru ca odată ce mi-am dat cuvântul, clar că nu pot să mă mai întorc. Și singura șansă era să reușesc.”

Părinții ei au fost dezamăgiți de alegere, doar soțul a fost cel care a susținut-o în această aventură. „Tatăl meu m-a întrebat: „Dar o să fii tot șefă, nu?” Dar ce înseamnă să fii șef?! Șeful e ăla care muncește mult după ce pleacă ceilalți. Cu siguranță, în sufletul lor (al părinților) a fost un război, dar nu s-au manifestat. Părinții noștri și mulți din aceeași generație consideră că meseriile sunt pentru oamenii fără școală.”

Dar a mers mai departe. Cu încrederea și entuziasmul unui om care ia viața de la capăt.

„Am început de acasă să fac prăjituri, am deschis pagina de facebook, comenzile au venit și piața m-a luat pe sus. Eram pasionată și înainte, când lucram în corporație. Colegii mei își amintesc că la fiecare aniversare abia așteptam să-i surprind, să pregătesc un tort deosebit. Stăteam weekenduri întregi și făceam torturi.”

Asta a ajutat-o enorm. I-a dat speranță și o oarecare experiență. Pasiunea ei pentru prăjituri era adânc ascunsă în ea. Nimic nu este întâmplător iar viața i-a demonstrat acest lucru. „Mama mea a găsit acasă un caiet în care eu scrisesem rețete din copilărie. Uitasem complet de chestia asta. Clar a existat o pasiune din copilărie. Mi-am amintit că mergeam la bibliotecă și luam cărți de prăjituri, de rețete și le studiam ca pe o enciclopedie. Și le-am notat. Nu le-am făcut niciodată că pe vremea aceea nu aveam nici mixer de mână.”

Descoperirea din trecut a venit ca o confirmare pentru viitor. „Contabilitatea e frumoasă, dar lucrul într-o companie și procedurile mă limitau. Aveam nevoie de libertate, libertatea să creez!”

Nu a mai rezistat să stea închisă într-o lume a cifrelor. Pentru că în contabilitate unu plus unu fac întotdeauna doi, ea a ales să facă ceva cu rezultat neprevăzut. Niciodată un tort nu este identic cu altul. Și de fiecare dată, rezultatul muncii în cofetărie este unul palpabil. „Într-o companie foarte mare e greu să înțelegi finalitatea lucrului pe care îl faci. Ești o mică piesă dintr-o chestie foarte mare. Și de cele mai multe ori, îți pierzi motivația, nu prea înțelegi care e finalitatea muncii tale. Ședințele interminabile, targeturile devin noțiuni abstracte. Pe când aici lucrul e clar. Preparat, livrat, client mulțumit.”

Ea a riscat mult lăsându-și meseria de o viață pentru a intra într-un domeniu cu totul nou. „Cei mai vechi prieteni ai mei care au încercat antreprenoriatul s-au întors, în mai puțin de un an, la vechile joburi. E teama de neprevăzut. În momentul în care hotărăști că ești pe cont propriu trebuie să te obișnuiești cu riscul, cu neprevăzutul. Nu-ți garantează nimeni că luna viitoare mai ai bani să-ți plătești facturile, chiria, angajații.”

Oamenii care gândesc și simt la fel ajung de multe ori să se întâlnească. Așa se face că mâna ei dreaptă în cofetărie este tot o fostă contabilă. Plăcerea de a face prăjituri le-a adus împreună.”Și eu tot contabilitate am terminat. Acum am încheiat orice socoteală cu contabilitatea. E o plăcere ce fac acum. Terapie. Chiar e terapie. Jur! Mai bine ceva ce faci cu pasiune și plăcere, să mergi cu plăcere la serviciu, decât undeva unde mergi să fii acolo.”, spune Consuela în timp ce face cu răbdare niște decorațiuni migăloase pentru un tort.

Iar Veronica a terminat de ornat un altul cu mousse de ciocolată neagră și albă, cu vișine și blat umed. În acel moment intră în laborator băiețelul ei, Aris. El are trei ani și meritul de a-i fi schimbat radical viața mamei lui. „Faptul că am rămas însărcinată, s-au produs multe schimbări. Îmi doream să fac lucruri fizice, să mă ocup de prăjiturit, să stau pe lângă casă.”

Veronica nu face simple torturi. Ea le transformă în amintiri. Vrea ca fiecare copil să-și amintească de bucuria pe care a trăit-o când și-a văzut tortul aniversar. „Torturile pentru copii sunt preferatele mele. Îmi plac foarte mult, îmi place să sărbătoresc copiii. Fiecare copil ar trebui să aibă un tort special și când le vezi fața… se luminează la față. E cea mai mare împlinire pentru mine.”

Soțul Veronicăi a fost primul care a crezut în visul ei și a făcut tot posibilul ca el să prindă viață. El i-a făcut pagină de facebook unde posta fotografii cu prăjiturile ei. Și a tot făcut asta până a venit prima comandă. S-au chinuit din greu să facă rost de bani ca să pună afacerea pe picioare. Mai ales că nici soțul ei nu mai era angajat. Au împrumutat bani de la părinți și prieteni. Au avut perioade în care nici nu aveau de unde să-și plătească ratele. Veronica muncea zi și noapte fără să iasă în câștig. Fără vreo garanție că vor reuși. Doar cu multă încredere în ei înșiși.

„Cel mai greu lucru este imprevizibilul. Nu știi niciodată cât vei încasa, dacă vei încasa ceva. Eu, de un an de zile, tot testez. Retail-ul ăsta e al naibii de greu. Nicio zi nu seamănă cu alta. Sunt zile în care îți intră clienți de nu știi ce s-a întâmplat! Întrebi la un moment dat, e sărbătoare? Sunt zile în care, din senin, nu intră niciun client. Nu știi dacă mâine ai bani să plătești grădinița copilului.”

Riscul pe care și l-a asumat a fost ca un salt în gol. Dar plăcerea săriturii a fost mai mare decât frica. Și a șters orice urmă de oboseală. „Abia aștept să testez produse noi. Stau și fac cercetare și rețete și testez. Asta înseamnă să fii pasionat. Nu înțelegeam ce înseamnă chestia asta dar chiar nu mai simt oboseala. Și o fac cu plăcere. O fac pentru că eu vreau să o fac. Adică acesta este lucrul pe care l-am ales.”

Iar când îți asumi o alegere, nici drumul parcă nu mai e atât de greu până la destinație. „În fiecare dimineață, veneam la laborator. Sâmbăta, duminica, toată lumea petrecea sau era acasă. Eu veneam de la 4 dimineața, îmi puneam muzică în căști și mă bufnea râsul: „băi, chiar e pasiune dacă eu mă trezesc sâmbăta, duminica să vin să fac torturi!” Și fără să fiu plătită, și zi de zi, 20 de ore de muncă, și să-mi las copilul acasă, și soțul.”

Ăsta a fost sacrificiul cel mai mare pe care a trebuit să-l facă pentru a reuși. „În cazul nostru, viața de familie a avut mult de suferit pentru că toată energia am dat-o la cofetărie. Au fost multe zile în care copilul meu nici nu mă vedea. Motivul pentru care am făcut pasul ăsta a fost copilul. Și, de multe ori, am avut îndoiala asta… măi, eu am făcut schimbarea asta pentru copil dar copilul meu nu mă vede deloc.”

Lucrurile au început să se schimbe. Clienții să fie tot mai mulți și datoriile tot mai puține. „Acum două săptămâni, a fost prima dată când am putut sa plec 5 zile și să plec cu copilul. Acum am libertatea să putem pleca la 10 din casă, la grădiniță, ne stabilim singuri programul. Dar asta nu înseamnă că nu lucrez nopțile. Dar pot să-mi stabilesc prioritățile și programul.”

Și reușește să facă lucruri obișnuite, de zi cu zi, dar care înainte erau un lux. „Acum, am timp să mă spăl pe cap. Mi-am dat seama că munceam mult, nu aveam timp să gătesc, să fac curat, nici să mă spăl pe cap. Și ăsta e adevărul, mergeam la salon.”

Viața ei din acest moment, alegerile făcute până acum au transformat-o total. Pentru mulți e de nerecunoscut. „Am fost carieristă, să spun așa. Visam doar cariera. Eu am plecat din Galați, am venit în București să mă fac CEO (director general executiv) și am ajuns să mă fac gospodină. S-a schimbat totul. Și cei care mă cunosc din tinerețe nu le vine să creadă: Cum? Tu ai un copil și faci prăjituri? Nu mai înțeleg nimic. Ai fost răpită de extratereștri? Ți s-a întâmplat ceva?” I s-au deschis larg ochii și a început să vadă mai clar rostul vieții. Să se redescopere și să se bucure de nou.

„Eu am învățat că în viață totul are un preț și trebuie să fii dispus să plătești prețul: că e timpul pe care nu l-ai petrecut cu familia, că sunt banii, că este energie consumată, stres, totul are un preț. Trebuie să înțelegi care e prețul și să accepți dacă îl plătești. Cred că de asta majoritatea eșuează în primul an. Tocmai pentru că avem așteptări că dacă devii antreprenor o să ai libertate, o să ai bani mai mulți. Dar s-ar putea să fie fix invers. Și, în primul an, e fix invers.”

Dar asta nu a făcut-o să se oprească. Pentru că a crezut. „Dacă tu crezi în tine și în visul tău e imposibil să nu reușești. E imposibil!”

NOTĂ: Povestea Veronicăi Zlătaru face parte din seria de interviuri „Stop și de la capăt” în care vă fac cunoștință cu oameni deosebiți care și-au schimbat radical meseria și viața. 

Un reportaj realizat de www.alinaprodan.ro în colaborare cu Kanal D. Reportajul îl puteți urmări începând cu minutul 54.28

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *