Site Loader

O tragedie a transformat-o din stomatolog în fotograf

Corina Alexandrescu fotografiază bebeluși. Cu asta se ocupă de un an și jumătate. Cu o grijă și o dragoste mare față de micuții de doar câteva zile. Când o vezi cum se uită la un bebeluș, zici că e al ei. Îl mângâie, îl face să zâmbească. Ea îl înfașă, îl schimbă, îl îmbracă. Îi pune muzică să-l liniștească. Îi aranjează fiecare degețel ca totul să iasă perfect în poze. Și face asta de multe ori. De câte ori e nevoie. Corina nu se grăbește, nu se enervează, indiferent de situație. Face totul ca fotografiile ei să devină cele mai frumoase amintiri. Vrea să fie fotograful pe care și-l dorește orice familie.

„E nevoie de dragoste pentru copii și multă răbdare. Fără ea nu ai cum. Multă lume ma întreabă de ce durează atât? Uite, na, trebuie să facem ce vrea el, că lui nu-i convine, până îi convine lui… 4-5 ore. Da, sunt copii care vin și pleacă în două ore, dar sunt extrem de rari.”

Decorurile pentru fotografii sunt personalizate. De data aceasta a ales să folosească și frunze pentru că bebelușul este născut toamna. Tot ea le face și ținutele micuților pentru ședințele foto. Hăinuțe împletite sau cusute la mașină. Are o întreagă colecție proprie de unde poate alege. Iar mâinile îi merg singure atunci când se așează la mașina de cusut. „O să fac o bonețică pentru un bebe nou-născut. Din aia, stilul vintage. Mie îmi place să am un accent de dantelă la fiecare fetiță dacă tot e modelul vechi.”

Își dedică tot timpul lucrând cu pasiune. La croit, croșetat și tricotat o moștenește pe bunica ei de la care a și învățat câte ceva. După moartea bunicii, a rămas fără mașina de cusut. „Am plâns că bunicul a dat mașina de cusut surorii lui și am plâns că nu mai aveam pe ce să lucrez. Bunica cealaltă nu mă lăsa. Așa că acum mi-am luat singură și îmi fac. Mă deconectez, mă relaxează foarte tare și de ce să nu recunosc, mă ajută! Recuzita e esențială și este destul de scumpă așa că orice fotograf de nou-născut pe care îl întrebi de recuzită îți spune asta. Și asta mă ajută pe mine acum, lăsând la o parte că îmi și place.”
 
Pentru asta e nevoie de îndemânare, imaginație și mult timp. „Am fost atât de concentrată! Îmi propusesem să fac mai multe lucrușoare și țin minte că am prins un weekend liber și mi le-am croit și au trecut 6 ore. Noroc că nu era copilul acasă că trebuia să mai și mănânce.”

Tot ce face acum i se potrivește perfect. Dar până să ajungă aici, Corina a făcut cu totul altceva. „Planuri ai! Din păcate, la noi s-au dat peste cap așa că am învățat să trăim viața așa cum vine, să nu mai facem planuri. Dar în niciun caz nu îmi imaginam că voi face asta. Acum 5 ani ne-am mutat aici, visam la o viață liniștită.”

Corina a fost stomatolog timp de 13 ani. A lucrat într-un cabinet unde era mereu căutată de pacienți mulțumiți. Era un medic foarte bun. Și sunt sigură că ar fi la fel de apreciată și acum. Pentru că meseria nu i-o ia nimeni. „Stomatologie am vrut să fac de foarte mică. Bunica mea avea niște dinți urâți și am vrut să o fac frumoasă. De pe la 5 ani am spus că vreau să fiu doctoriță de dinți. Și doctoriță de dinți m-am făcut. Am ajuns să-mi îndeplinesc visul.”
 
Un vis care credea că va dura la nesfârșit. Totul mergea conform planului, nimic nu părea să se schimbe. „Erau perioade și perioade în care plecam dimineața și ajungeam la 8-9 seara. Asta până să îl am pe copil. După, am încercat să împart și munca și casa. Mi-am dorit foarte tare și mă vedeam făcând asta toată viața. Din păcate, nu a fost așa.”
 
Zilele senine s-au transformat brusc în unele pline de nori negri. Când cel mai înfricoșător coșmar a prins viață. Și siguranța zilei de mâine a dispărut. „În 2016, pe 1 aprilie, îmi doream să fie o glumă, am primit un diagnostic pe care nu și-l dorește nimeni. Și anume: cancer de sân. Chiar dacă mi s-a spus că este stadiul 1, că va fi totul ok, tot a trebuit să trec printr-o schemă de tratament foarte dură: 8 luni de chimioterapie, radioterapie. Și a fost destul de greu să trec peste ea.”

O perioadă cumplită. Cu suferințe fizice și sufletești. Cu cicatrici care i-au rămas pe viață. Cele mai mari griji și le-a făcut pentru băiețelul ei de 7 ani, care o vedea cum suferă și se transformă sub ochii lui. „Mi-a fost teamă de reacțiile lui, l-am pregătit, avea 7 ani, nu percepea ce se întâmplă dar urmau niște etape prin care trebuia să trec și pe care el le vedea (căderea părului, de exemplu). L-am pregătit. Dar niciodată nu l-am lăsat să mă vadă.”

Corinei i-a fost frică să nu-l sperie. Dar băiatul a fost mai puternic decât mama lui. Și a ajutat-o sa treacă peste momentele în care ea nu a mai putut ascunde efectele haine ale bolii. „M-a văzut! Eu am încremenit pentru că nu știam ce reacție are, nu aveam eșarfa pe cap și a venit la mine, a făcut ochii mari, m-a luat în brațe și mi-a zis: „Mami, ce frumoasă ești!”. Nu am plâns până atunci, atunci a fost… dar mi-am dat seama că acceptă și așa mi-a fost și mie mai ușor.”

David e un băiețel frumos, vesel și iubitor. Se vede în ochii și în gesturile lui iubirea pe care o poartă pentru mama lui. Nu doar copilul a ajutat-o să iasă la lumină pe Corina, ci și soțul. Care i-a fost aproape și a luptat cot la cot cu ea împotriva cancerului. El a renunțat la serviciu pentru a merge cu ea la tratament în fiecare zi. Aveau rate la casă, procedurile și medicamentele costau mult. Le-a fost foarte greu. Singurii care i-au mai ajutat au fost părinții lor. Dar dacă peste cancer a putut să treacă, altceva mai puternic a doborât-o. A pus-o în genunchi. Și încă nu a reușit să se ridice.

„Până la jumătatea lui decembrie 2016, eu am tot făcut multe ședințe de tratament. Eram foarte puternică și absolut toți îmi spuneau cum reușesc, cum am puterea să reacționez așa în fața a tot ceea ce mi s-a întâmplat pentru că am mai trecut printr-o tragedie. De fapt, pentru mine aia a fost adevărata tragedie și motivul real pentru care eu m-am apucat de fotografie de nou-născuți. Motivul: cu doar două zile înainte de operație am aflat că sunt însărcinată și am pierdut sarcina după 3 săptămâni. Și mi-am jurat că dacă voi…(oftează și plânge) trece cu bine peste asta, vreau să fac și asta fac.” Fotografii cu micuții altora. Cancerul a lăsat-o în viață dar i-a luat o altă viață.  Pe cea a bebelușului cu care era însărcinată. Și i-a mai luat și bucuria de neegalat de a mai avea un alt copil pe care să-l țină în brațe. 

„Din păcate, nu mai pot. Mi-am luat gândul. Că asta mi-a fost foarte greu să accept: de ce s-a întâmplat acum. Pe la 2-3 ani ai lui David, ne mai doream un copil, nu s-a întâmplat, dar nu am putut accepta de ce acum, de ce acum! Peste asta n-am trecut. Ca să merg mai departe și să rămân cu mintea liberă trebuie să accepți ce ai pățit. Nu se mai poate. Dar am alți zeci de bebeluși, care mai de care mai frumoși, lipicioși. Mi-e dor de perioada aia,  îmi aduc aminte de cum era David. Asta compensează.”

Și se vede. Iar micuții simt toată dragostea care vine din partea Corinei. Munca pe care o face este terapie pentru sufletul ei. „Cine mă vede în timpul ședințelor îmi spune: Parcă ai fost născută pentru așa ceva, parcă faci asta dintotdeauna.” Cu toate că ea și-a schimbat doar de un an și jumătate meseria. A spus stop stomatologiei și a luat-o de la zero cu fotografia.

„Eu am început din ianuarie, când am terminat cu totul. Ca să trec peste problemă am zis că în momentul în care mă simt bine mă apuc. Sora mea face fotografii dar eu nu făceam la nivelul ei. Am fost autodidact. Acum vreau mai mult, vreau sa fiu fotograful ăla pe care și-l dorește orice părinte pentru copilul lui.”

A fost o decizie radicală și surprinzătoare pentru cei apropiați. Care nu au înțeles la început nevoia Corinei de a renunța la o carieră de 13 ani în stomatologie. „Nu au fost foarte fericiți părinții mei pentru că spuneau „da, dar ți-ai dorit foarte mult stomatologie și acum…”. Am încercat să le explic că asta vreau să fac. Soțul a fost de acord 100%, chiar dacă mi-a zis: “Dacă nu aș ști ce medic ești, poate că nu te-aș opri, dar e o urmă acolo, dar dacă asta vrei, eu sunt lângă tine”. 

Până la urmă, toți au acceptat pentru că văd fericirea și împlinirea pe chipul ei. Ochii și zâmbetul Corinei când povestește despre fotografii spun mai multe decât vorbele. „Mă simt minunat, nu cred că pot descrie sentimentul. Nu se poate compara cu stomatologia, sunt complet diferite, acolo nu aveam de-a face cu mâini din astea de bebeluși care nu știu să-ți spună ce îi doare, ce nu le convine, nu are nicio legătură. Sunt două satisfacții complet diferite dar acum sunt mult mai liniștită ca atunci când lucram în cabinet. Nu știu de ce și nu cred că pot să explic asta.”

Nu se mai vede întorcându-se la stomatologie. E un capitol încheiat. Iar peste 10 ani crede și speră că va face în continuare ce face și acum. „Dacă mă mai țin încheieturile, sper să fac fotografie de nou-născut, atât de mult îmi place! E altceva! E un pansament pentru sufletul meu, pentru tot ce am îndurat în perioada asta. Și îmi palce foarte tare! Simt că făcând asta, pot… nu să trec peste, ci să accept și să îndur pierderea prin care am trecut.”

Un suflet rănit care încearcă să se vindece pornind pe un nou drum. Care vrea să alunge fantomele trecutului pentru pentru a trăi în lumină viitorul.

NOTĂ:

Povestea Corinei Alexandrescu face parte din seria de interviuri „Stop și de la capăt” în care vă fac cunoștință cu oameni deosebiți care și-au schimbat radical meseria și viața. 

Un reportaj realizat de www.alinaprodan.ro în colaborare cu Kanal D.

Post Author: Alina

Un raspuns la “O tragedie a transformat-o din stomatolog în fotograf”

  1. Cat de puternica trebuie sa fie aceasta femeie!!! A trecut prin multe incercari si a stat cu fruntea sus. Felicitari pentru puterea de a lupta si pentru curajul de a o lua de la capat dupa ce a fost atat de greu incercata. Felicitari si sotului, dar si copilasului care au fost alaturi de ea. Fotografiile sunt superbe, se vede ca pune suflet si ca ceea ce face, face cu pasiune. Inca o data felicitari si mult succes mai departe. Este un exemplu de urmat atunci cand treci prin asemenea probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *