Site Loader

Restart: S-a mutat în România și a adoptat 7 copii bolnavi

„Eu am acum 7 copii acasă. Au 5 ani, 4 ani, 3 ani, 2 ani, un an și gemenii de 9 luni. Fiecare are povestea lui.” O poveste care s-ar fi terminat demult dacă nu ar fi fost Sarah, mama lor. Ea, nu doar că i-a salvat de la moarte, ci le-a dat o familie, o casă și inima ei. Nu spune despre ei că sunt adoptați, le spune „copiii mei născuți din inimă.”

„Eu am venit în România să lucrez cu copii orfani în 2006, prima dată pentru două săptămâni. În 2009, m-am mutat în România pentru doi ani… și încă sunt aici.” Deși ar fi putut avea o viață liniștită în țara ei, alături de familie și prieteni. A spus stop unui destin comun și a luat-o de la capăt. Sarah este o americancă născută în Carolina de Nord. A făcut facultatea de psihologie și a venit în România ca voluntar. „Eu mergeam prin spitalele unde erau bebeluși abandonați și în centrele de plasament. Erau zile când ajungeam la copii la 9 dimineața și plecam după 9 seara acasă. Iubeam să stau cu bebelușii/copiii, să petrec timp cu ei.”

Dar în scurt timp și-a dat seama că nu e suficient. A intrat într-un spital cu bebeluși abandonați unde nu se auzea nici musca. A întrebat dacă dorm. Răspunsul a fost unul greu de dus. Copiii nu dormeau, dar nu plângea nici unul pentru că învățaseră că nu va veni nimeni să-i consoleze. S-a gândit că cel mai bine ar putea ajuta dacă ar lua un copil acasă. „Dumnezeu mi-a trimis copiii. Au ajuns pur și simplu la mine în casă.” 

„Primul a fost un bebeluș cu sifilis, suspect de epilepsie, dintr-o mamă dependentă de droguri care locuia pe stradă și avea mai multe boli. Era un bebeluș care pe alții îi speria, dar pentru mine era perfect. Țin minte și acum cum trebuia să merg cu el de două ori pe zi la spital să-i facem injecții cu penicilină. Dar nu m-am speriat de lucrul asta. El este acum un copil perfect sănătos și foarte deștept. Visează să devină astronaut și iubește să învețe. Vorbește perfect româna și engleza. Este cel mai minunat copil.”

„Al doilea copil a fost o fetiță. Am aflat despre ea de la cineva de la protecția copilului. Fratele ei murise cu câțiva ani înainte, după ce mă luptasem să-l operăm ca să-l iau acasă. Pe fetiță am luat-o la vârsta de 6 luni. Dar abia la doi ani am reușit să-i fac certificat de naștere. Au fost doi ani foarte dificili. Acum este foarte bine și ea. Iubește baletul, arta și să se joace cu surorile ei. Are 4 ani.”

„Al treilea a fost un băiețel cu sindrom down. L-am cunoscut la spitalul de bebeluși abandonați când avea doar două săptămâni. Am știut din prima că este copilul meu. M-am interesat de situația lui și am făcut actele să-l iau acasă. L-am dus acasă când avea 4 luni. Acum are 20 de luni și stă în picioare, zice câteva cuvinte și este cel mai cuminte copil pe care l-am văzut vreodată. Îl iubim tare mult!”

„Al patrulea copil a fost o fetiță cu operație pe inimă. Nicio familie nu a vrut să o ia din cauza problemelor ei medicale. Și nu avea cum să se întoarcă la familia ei biologică pentru că nu au condiții pentru un copil cu probleme medicale. Acum are 2 ani și vorbește NON-stop! Urmează să mergem la încă o operație pe inimă în Italia. Este deșteaptă foc și abia așteaptă să înceapă și ea grădinița.”

„Al cincilea copil a fost tot fetiță. Este sora biologică a primul meu copil. A trăit doi ani și jumătate pe stradă, în gară. Și dormea în gunoi. La început a fost foarte greu cu ea. Vorbea foarte urât și făcea crize urâte. Dar s-a adaptat repede la noi și a învățat cum este să trăiască într-o casă, să aibă frați. Este tare, tare frumoasă și cuminte acum. Am luat-o în octombrie 2018 și deja în ianuarie 2019 a mers la grădiniță și a început viața de copil normal. Iubește baletul și caii. Este deșteaptă și cuminte și o iubim enorm.”

„După ea, a fost vorba de tripleți. Unu dintre ei a fost bolnav și, din păcate, a decedat la vârsta de 3 luni. Am rămas cu ceilalți doi băieți. Ei s-au născut prematur. Fiecare avea doar un kilogram la naștere. Din cauza sărăciei, părinții lor nu au putut să îi ia acasă. Băieții sunt foarte sensibili și părinții lor, care mai au 7 copii, nu au condiții să-i crească. Gemenii au acum 9 luni. Din cauză că au fost prematuri, au întârzieri în dezvoltare, dar sunt băieți tare scumpi! Sunt sigură că și ei or să recupereze și or să ajungă foarte bine!”

7 copii! Mi-e greu să-i număr și în poză! Ea râde și spune că speră să nu fi uitat să-mi povestească de vreunul. Vorbește cu atâta modestie despre ceea ce face încât ți se pare că e floare la ureche. Pentru o mamă singură, să crească 7 copii cu vârste sub 5 ani, e ca și cum ar alerga zilnic la maraton. Nu și pentru Sarah.

„O să râdeți, cred, dar cel mai greu este când îi urc sau cobor din mașină. În rest, mă descurc. Avem programul nostru. Ne trezim (de obicei se trezesc bebelușii întâi) și avem dimineața timpul nostru: ne iubim, mâncăm micul dejun, îmi beau cafeaua. Acum cât e vară, ne jucăm dimineața. La prânz dorm toți 7, de la 13.00 la 15.00, și am și eu timp să fac treaba prin casă. Fetele mele fac balet, băiatul cel mare face pian, asta facem după-amiază. Seara, ei se culcă până la ora 20.00.”

Se străduiește să le ofere mereu experiențe noi. Îi duce la munte și la mare. La piscină, la grădina zoologică, în parcuri și la locuri de joacă. Are o energie și un zâmbet care te molipsesc.

Zilele de naștere sunt organizate în cele mai mici detalii. Nu lipsește tortul cu personajele favorite, petrecerea și pozele de transformat în amintiri. Sarah are grijă ca fiecare copil să se simtă special. 

Mulți se întreabă de unde are Sarah bani să-i crească pe copii și să le ofere tot ce la trebuie. „Strâng fonduri din America. Nu am salariu. Dumnezeu are grijă de noi.” Și cum ar putea să nu aibă grijă de o familie ca a lor. De o mamă cu o inimă care nu-i mai încape în piept. Pentru care, fiecare copil este perfect.

„Toți, prietenii, familia, m-au încurajat. Părinții mei mă ajută cu ce am nevoie. Ei au fost în România în luna mai. Ei îi iubesc pe copiii mei foarte mult!” Și nici nu se putea altfel. Pentru că părinții lui Sarah au adoptat și ei doi copii. Chiar dacă aveau deja două fete. 

Sarah e o mamă singură acum. Deși își dorește un partener, nu ține neapărat la asta. „Da, dacă asta vrea și Dumnezeu, sigur. Dar dacă nu o să am, sunt foarte ok cu asta. Eu îi iubesc pe copiii mei pe care îi am acum exact ca și cum ar fi fost născuți din mine. Nu fac diferența. Cred că mi-e frică puțin să fac copilul meu biologic, poate nu o să-l iubesc la fel cum îi iubesc pe ăștia ai mei. Bineînțeles că vreau într-o zi să am și soț și tată pentru ei!”

Are vise pentru copiii ei dar și pentru toți copiii abandonați. „Eu sper ca peste 10 ani, copiii mei să fie toți la școală și să fim toți sănătoși! Aș vrea să văd legea adopției în România schimbată până atunci și să se deschidă adopțiile internaționale! Asta îmi doresc tare mult ca să aibă TOȚI copiii, și cei cu handicap, o șansă la o familie!” Și cine știe… poate familia lui Sarah va fi și mai numeroasă. Chiar dacă mașina și canapeaua sunt deja neîncăpătoare, în inima ei mai e loc.

NOTĂ: Povestea lui Sarah Nicole Smith face parte din seria de interviuri „Stop și de la capăt” în care vă fac cunoștință cu oameni deosebiți care și-au schimbat radical meseria și viața. 

Post Author: Alina

13 raspuns la “Restart: S-a mutat în România și a adoptat 7 copii bolnavi”

  1. Dumnezeu lucrează prin oameni. Aici pe pământ oamenii sunt îngerii prin care Dumnezeu își duce planul divin la îndeplinire. Acest exemplu arata cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Acest om este un adevărat exemplu de urmat. Mereu trebuie sa credem în El și să-i urmăm planul pentru ca asta ne duce la desăvârșire.

  2. Foarte frumos articol! Cum i-a putut adopta daca nu exista adoptii internationale si ea e cetatean american? Si cum de i-a dat statul in grija ei daca nu are „support network” (prieteni, familie) care sa aiba grija de copii atunci cand ea e bolnava?

  3. F frumos din partea ei. Nu stim insa daca nu cumva isi permite si menajera, bucatareasa, poate chiar bona…. Eu inclin sa cred ca da. Atunci nu e asa de greu cu 7.

      1. Cum incep unii sa se întrebe ce își permite si ce nu….in loc sa se întrebe ce ar putea face pentru ea ca sa aducă un zâmbet in plus pe fata acelor micuți…Bunule Dumnezeu oare unde o sa ne oprim cu atata fățărnicie…?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *