Site Loader

Rețete de făcut cu copilul în brațe: Paste cu pește

De câte ori fac pește, nu reușim să-l mâncăm pe tot. Îmi rămâne o bucată destul de mare pentru a doua zi. Și cum nu ne place să mâncăm același lucru, combin peștele cu paste. E una din mâncărurile preferate ale lui Vlăduț (un an și jumătate).

Ingrediente:
200 de grame de paste uscate (eu folosesc mini pene sau melcișori)
250 de grame de mascarpone (o cutie)
100 de grame de pește file (somon, cod, biban, de care aveți)
O lingura de pastă de roșii
Cateva picaturi de ulei de masline
Un praf de usturoi
Sare

Pun pastele la fiert cu sare (timpul de fierbere depinde de ce paste alegeți și e scris pe pungă/cutie).

Într-o tigaie pun câteva picături de ulei de măsline și peștele mărunțit (care a fost gătit în prealabil). Când începe să sfârâie, adaug toată cutia de mascarpone, o lingură de pastă de roșii, un praf de usturoi uscat și sare. Amestec bine și torn cam o ceșcuță din apa în care fierb pastele. Las până dă într-un clocot și opresc.

Adaug pastele fierte în tigaie peste sos. Le amestec bine și le las câteva minute ca să se întrepătrundă aromele.

Cantitățile pe care vi le-am scris ajung pentru unul-doi copii și un părinte mai flămând.

Spor să aveți! Că pofta o să fie sigur mare.

PS Puteți face rețeta și pentru bebelușii sub un an. Cu condiția să le fi introdus deja pastele făinoase. Și să nu le puneți sare.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *