Site Loader

Rețete de făcut cu copilul în brațe: Sărățele cu telemea

Ingrediente:

250 gr de făină
180 gr brânză telemea
75 gr unt
50 gr smântână/sana/iaurt
2 ouă
1/2 plic de praf de copt

Untul și brânza le dau prin răzătoare. Le amestec apoi cu smântâna, un ou, făina și praful de copt. Se pot amesteca la mixer sau cu mâna.

Întind o foaie groasă cam de jumătate de centimetru și tai fâșii din ea. Le pun într-o tavă cu hârtie de copt. Le ung cu un ou bătut. Deasupra se poate pune susan sau mac. Eu nu pun pentru că nu le place copiilor.

Bag sărățelele la cuptor la 180 de grade timp de 20 de minute. Să le mâncați cu măsură! E greu să te oprești.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *