Site Loader

Tartă cu brânză și zmeură

Ingrediente:

1 kg brânză de vaci

5 ouă

200 grame de zmeură

200 grame de zahăr

300 grame de biscuiți digestivi

100 grame de unt

3 linguri de esență de vanilie

1 plic jeleu pudră pentru prăjituri

Lămâie

Biscuiții digestivi îi sfărâm până se fac pudră.

Îi amestec cu untul (moale, nu topit) cu ajutorul unei furculițe. Apoi îi pun în tava de tartă (eu am cu pereți detașabili dar merge și în formă de silicon) și îi presez bine cu lingura. Asta va fi blatul tartei.

Amestec brânza cu ouăle, zahărul și vanilia. Torn peste biscuiți și bag la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru aproximativ o oră. Neaparat, dacă aveți formă cu pereți detașabili, puneți în cuptor, sub ea (pe un alt etaj) o tavă. Din cea detașabilă poate curge puțin din unt.

Tarta o scot din cuptor când e ușor rumenită pe margini. O las la răcit.

Fac un jeleu dintr-un plic de praf de jeleu cu două linguri de zahăr și 250 de ml de apă. Îl fierb 1-2 minute. La final adaug o lingură de zeamă de lămâie.

Pe tartă pun zmeura. Și peste ea torn jeleul (care trebuie să fie răcit dar înainte să se închege).

Este la fel de bună precum arată. E și puțin fermecată pentru ca dispare rapid!

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *