Site Loader

Trei rețete pentru copiii care nu mănâncă „verde”

Mazăre, fasole verde, broccoli sunt subiecte tabu când vine vorba de mâncarea pentru copii? Nu vor să vadă verde în farfurie pentru ca e „bleah”? Există soluții ca cei mici să mănânce mâncare verde dacă îi schimbăm culoarea. Chiar copilul mi-a dat ideea. L-am întrebat pe Remus dacă vrea să-i fac fasole verde. A zis că nu. Că el vrea portocalie. M-am gândit puțin și i-am zis că portocalie nu am, dar aș putea să-i fac galbenă. A acceptat.

Rețetă: mâncare de fasole galbenă păstăi cu carne

Ingrediente:
1 conservă de fasole galbenă de 800 de grame
300 de grame de piept de pui
2 căței de usturoi
2 linguri de ulei
2 linguri de făină
sare

Scurg bine fasolea galbenă și o spăl în mai multe ape. Pun în cratiță, într-o lingură de ulei încins, usturoiul tăiat foarte mărunt. Îl țin câteva secunde (să nu-și schimbe culoarea). Apoi adaug carnea tăiată cuburi și două căni de apă.

Las să fiarbă 20 de minute. Apoi adaug fasolea. Pun și sarea și mai las să fiarbă 20 de minute.

(Opțional) Separat fac un sos alb. Într-o tigaie pun două linguri de făină, o lingură de ulei și cam o cană de apă. Amestec bine să nu se formeze cocoloașe și las la fiert până scade și rămâne de consistența unui sos.

După ce a fiert fasolea, torn sosul peste ea și gata! Nici urmă de verde.

Am căutat o variantă și pentru mazăre. Am găsit mazărea galbenă. Merge facută piure sau mâncare de mazăre.

Rețetă: mâncare de mazăre galbenă

Ingrediente:
o cană de mazăre
jumătate de ceapă
o lingură de ulei
sare

Diferența dintre mazărea galbenă și cea verde

Spăl bine mazărea. Pun ceapa tăiată mărunt într-o lingură de ulei încins. După 30 de secunde adaug două căni de apă, mazărea și sarea.

Las să fiarbă cam 40-50 de minute.  Atenție că mazărea uscată fierbe mai greu decât cea conservată sau congelată.

Pentru copiii care nu mănâncă broccoli există varianta romanească: conopida. La fel de bună și de sănătoasă. Nemaivorbind de faptul că este albă. Și se face foarte ușor.

Rețetă: conopidă cu smântană la cuptor

Ingrediente:
un buchet de conopidă
o cutie de smântănă lichidă
un ou
2 linguri parmezan ras sau telemea
sare

Conopida o desfac buchețele și le pun să fiarbă în apă sărată 20 de minute. Le scurg de apă și le pun într-o tavă de cuptor.

Smântâna o amestec bine cu oul și puțină sare. O torn peste conopidă. Deasupra presar parmezanul/brânza. Bag tava la cuptorul preîncălzit. O țin 20 de minute la 180-200 de grade.

Sper să îi convingeți pe copii să mănânce măcar una dintre aceste mâncăruri!

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *