Site Loader

Ziua în care nu am mai putut

Singurul lucru pe care reușesc să-l fac pentru mine este dușul de seara. Îl fac în exact 7 minute. Cu tot cu dezbrăcat, spălat, șters și îmbrăcat. Mai repede nu reușesc.

Am mai multe geluri de duș. Le folosesc în funcție de cât de grea a fost ziua. Iar zilele mele sunt grele sau foarte grele. Nu mă plâng, constat. Ideea e că fac duș indiferent cât de obosită sunt. Asta până într-o seară când nu am mai putut.

M-am chinuit o oră să-l adorm pe cel mic. L-am plimbat în brațe, i-am cântat până mi s-a uscat gura, n-am reușit. L-am luat pe cel mare. I-am citit povestea, am stat lângă el să adoarmă, a durat o veșnicie. Apoi l-am luat din nou pe cel mic. Asta la finalul unei zile obositoare.

Să vă zic doar un episod scurt din ziua lungă. Își iau amândoi motocicletele și plecăm să ne plimbăm în sat. Remus zice că vrea la magazin, așa că ne întoarcem să iau bani.

Plecăm din nou. La jumătatea drumului, văd că Vlăduț s-a udat tot de pipi pe pantaloni. Îi conving cu greu să ne întoarcem să-l schimb.

Apoi, ați ghicit! Plecăm iar. Ajungem până la strada asfaltată, moment în care Vlăduț îmi spune că nu mai poate cu motocicleta. Ne întoarcem și luăm tricicleta (la aia nu ajunge la pedale și stă să-l împing).

Facem iar jumătate de drum când Remus îmi spune că a obosit și vrea și el pe tricicletă! Evident, amândoi nu încap. Am luat eu motocicleta în brațe iar lui Remus i-am spus fraza magică: dacă mergi pe jos îți iau acadea! Am ajuns la magazin. La întoarcere, pe Remus l-am împins pe tricicletă, pe Vlăduț l-am cărat în brațe, iar motocicleta am agățat-o cum am putut de tricicletă. Ziceai că a venit circul în sat. Noroc că oamenii sunt obișnuiți cu noi.

Acasă, unul vrea să-i caut o mașinuță, celălalt să-l schimb că s-a murdărit. Unul e obosit și vrea să doarmă, celălalt nu-i obosit și nici nu-l lasă pe frate-său să doarmă. Unul vrea morcov, cere și celălalt. După ce-i curăț, celălalt se răzgândește și vrea banană. Ceea ce-l face să se răzgândească și pe primul care cere și el banană. Lui unul i se face foame și vrea să mănânce. Vrea și celălalt să mănânce dar altceva. Și tot așa…

Revenind la dușul de seara. Până la urmă ce e așa o nenorocire dacă fac o excepție?! Am găsit toate motivele din lume să mă târăsc în pat fără să fac duș. Și unul singur ca să fac duș: să nu pierd o luptă. Una importantă pentru mine

L-am făcut. Că doar „binili învingi”, dar nu fără ajutor. Iar la cât l-am ajutat urnindu-mă la duș, îmi sunt datori: și binili și mama lui!

Și am dormit liniștită! Timp de jumătate de oră. Că s-a trezit Vlăduț. De asta nu-mi permit dușuri mai lungi.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *