Atracția numărul unu pentru copii a fost trenulețul turistic. Pleacă de la parcul din oraș și urcă pe toate străduțele stațiunii. Are stații la Peleș, la Mănstirea Sinaia sau orinde vrei să cobori. Copiii au fost foarte bucuroși să se plimbe cu el. De când l-au văzut ne-au tot bătut la cap să mergem. Un traseu întreg durează cam 25 de minute.
Bineînțeles că am fost și la Peleș. De trei ori în patru zile! Pentru că le-a plăcut foarte mult. Când zici Peleș nu te gândești că e o destinație potrivită pentru copii mici. Dar chiar a fost. Drumul până la Palat este foarte frumos. Copiii s-au oprit la câte o buturugă, s-au jucat cu bățul prin frunze, s-au uitat la un mușuroi de furnici.
A fost greu să-i desprindem de fântâna arteziană din fața castelului. Vlăduț mai avea puțin și se arunca în apă după bănuți.
Au călărit un leu care stătea de pază la palat, au urcat și coborât scări. Vlăduț (1,5 ani) a fost fascinat de statui. Era uimit că au ochi, păr și pălărie ca și el.
Remus (3,5 ani) a fost foarte supărat că în prima zi nu am putut vizita interiorul castelului pentru că se închisese. Ne-am întors a doua zi. De cum am intrat, a întrebat-o pe doamna de la poartă dacă sunt fantome în castel. I-a răspuns ca sunt, dar apar noaptea. Așa că am căutat prin castel locuri în care s-ar putea ascunde fantomele ziua. Am găsit niște cufere imense foarte potrivite pentru așa ceva.
Lui Remus i-au plăcut și armurile, armele, șemineele uriașe. Lui Vlăduț i s-au părut interesante oglinzile mari cât un perete, luminile de la candelabre și niște urși sculptați în lemn.
În zona palatului sunt multe terase pe care nu am putut să le ratăm. O limonadă și o înghețată erau obligatorii.
Am fost și în parcul din Sinaia. Are loc de joacă, e curat, frumos amenajat cu băncuțe, fântână arteziană. Acolo este și un muzeu al rezervației Bucegi. Am intrat cu Remus. Nu mă așteptam să fie foarte încântat. În interior erau câteva animale împăiate. I-a plăcut atât de mult că a vrut să mai intrăm o dată.
Într-una din zile a plouat non-stop. Dar nu era să stăm în pensiune. Am plecat la Brașov. Ceea ce părea o zi ratată s-a transformat în una perfectă.
Ne-am dus la un mall din Brașov (Coresi îi spune). Am stat până seara că am avut muuulte de făcut cu copiii. S-au plimbat într-un trenuleț care mergea prin tot mall-ul. S-au dat în carusel (de mai multe ori). Au fost la un loc de joacă foarte frumos. Și au intrat și la film. Mă rog, doar Remus. Vlăduț a rămas la joacă.
Erau mai multe lucruri de făcut cu copiii acolo decât într-un mall din București. Mi s-a părut foarte tare ca aveau și toalete speciale pentru copii. Cu chiuvete mici, wc-uri mici. Remus s-a bucurat să vadă așa ceva și s-a simțit ca în căsuța piticilor din Alba ca Zăpada.
De neratat este și Muzeul Trenulețelor din gara Sinaia. Sunt niște machete cu orașele, zone de munte, prin care trec trenulețe. Sunt interesante și pentru cei mari pentru că sunt reproduse în cele mai mici detalii.
Pentru cei mici este si un loc de joacă. Bineînțeles, tot cu trenulețe.
În timp ce copiii se joacă, părinții pot bea o cafea tot acolo, fără să-i scape din ochi pe cei mici.