Site Loader

Despre începuturi

El m-a intrebat. Eu am crezut că e o glumă și am spus DA. El a luat răspunsul în serios, așa cum fusese și întrebarea. Și ne-am căsătorit.

Am avut cea mai tare nuntă. Acum 16 ani!!! Cu familiile, prietenii și colegii de liceu (pe care nu îl terminasem cu mult timp în urmă). Cum zice și cântecul (care ne-a fost „valsul mirilor”): eram tineri și n-avem nimic. Stăteam în gazdă și dormeam pe o saltea direct pe podea.

Cu ajutorul părinților și moștenirii lăsată de o mătușă (nu, nu o chema Tamara!) ne-am cumpărat o garsonieră. Proprietarul ne-a lăsat o perioadă patul lui. Dar nu aveam frigider, aragaz. Mașină de spălat sau alte electrocasnice de „lux”, nici atât.

Eram studenți, dar și lucram. Prietena mea, Adriana, îmi aducea la muncă mâncare gătită, la sufertaș. Că fără aragaz și frigider, viața e pustiu. Rufele murdare le împachetam și le trimiteam cu trenul acasă la părinți. De unde primeam și sacoșe de rafie pline cu mâncare gătită. Da, suntem din generația care astepta „trenul foamei”. Așa i se spunea. Se umplea gara de studenți care așteptau mâncare de acasă.

La un moment dat, țin minte, când am primit un fel de mașină de spălat din plastic, second-hand. Era practic o cutie cu o elice care învartea apa. Mi-am pus fericită blugii la spălat (nu încăpea mai mult). Elicea i-a frecat doar într-un singur loc până i-a decolorat. Aveau o pată mare albă pe fund. Am plâns. Era singura mea pereche.

Am strâns bani și ne-am luat un Tico. Am negociat până la ultimul leu. I-am dat proprietarului și banii pe care îi aveam în portofel. Nu știam niciunul nimic despre mașini. Doar eu aveam carnet (abia luat). Atât l-am întrebat pe proprietar, dacă ne ține un drum mai lung, până acasă, la Galați. Și am plecat imediat ca să le facem o surpriză părinților. După vreo doi kilometri l-am sunat. Ni se aprinsese un beculeț rosu pe bord și nu știam de ce. Mi-a zis că am plecat cu frâna de mână trasă. Am rezolvat problema și am mers mai departe. Tot drumul până la Galați am salutat (claxonând ca nebuna) toate Tico-urile cu care ne-am întâlnit.

Ce vremuri! Eram împreună și nu am simțit vreun moment că ne lipsește ceva. Cam ăsta a fost începutul nostru. Restul, e de roman.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *