Site Loader

Epuizarea mamelor

Am ascultat specialiști (în general psihologi) care spun că atunci când te simți epuizată trebuie să ceri ajutor. Nu zău! Cui? Oare cum ai ajuns să fii epuizată, nu oare pentru că NU ai cui să ceri ajutor? Aici mă refer la ajutor fizic, cu treburile casnice, cu copiii.

Când deschizi și tu gura timid și spui: „E greu cu copiii.” Primești următoarele variante:

1. „Să vezi ce greu o să fie mai încolo!” E fix ce vrei să auzi când tu nu mai poți ACUM.

2. „Ei, lasă, că o să-ți fie dor de perioada asta!” Da, de momentele frumoase. Dar cui poate să-i fie dor de greutăți. 

3. „Zi mersi că ai copiii sănătoși.” Cine nu zice, dar nu ăsta e subiectul.

4. „Tuturor le este greu. Nu ești nici prima, nici ultima.” Deci taci din gură, nu te mai plânge.

Iar cine are nevoie și de ajutor psihologic chiar a dat de belea. Are nevoie de timp și de bani pentru asta.

Și aici specialiștii au un răspuns pentru a face rost de timp: prioritizează. 

Sigur, de parcă cine e epuizat este pentru că stă prea mult la SPA sau la shopping. Și ar trebui să mai taie din activitățile de care nu are neapărat nevoie. Realitatea e că epuizate sunt mamele care nu au mai călcat la vreun SPA de când sunt mame, pentru care cea mai cool activitate este să ajungă la supermarket. Ele pot alege și prioritiza:

– azi le fac de mâncare copiilor sau îi trimit îmbrăcați la școală?

– azi îi spăl pe copii sau spăl vasele?

Cam asta e realitatea pe care o omit specialiștii. Nu toate mamele au posibilitatea să aleagă, nu toate mamele au cui să ceară ajutor.

Post Author: Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *