Este fericirea o alegere?

Se spune des că fericirea este o alegere. Nu cred că e valabil în orice situație dar în cele mai multe, da. 

Vorbisem cu o prietenă să vină să ne facă poze cu bradul de Crăciun. 

Dar știți cum e cu socoteala de acasă care nu se potrivește cu realitatea. Bradul, pe care îmi propusesem să-l fac pe 1 decembrie, nu am apucat să-l împodobim decât cu o săptămână înainte de Crăciun. 

Copiii au răcit pe rând, cu febră mare, cu tot tacâmul, eu cu bagajul lângă pat în caz că trebuie să plecăm la spital. S-au făcut bine.

Apoi în noaptea de Ajun m-a apucat pe mine o nevralgie cumplită, cu dureri pe jumătate de cap care nu treceau cu nimic. 

Trebuia să vină Moșul la noi acasă, să fie o zi specială. Așa că m-am dat cu ruj, m-am îmbrăcat frumos, i-am îmbrăcat și pe copii, mi-am pus un zâmbet larg (cu mare efort pentru că aveam niște dureri…) și m-am bucurat alături de ei. 

Băieții i-au cântat colinde Moșului iar Iris a coborât de la mine din brațe când a început Moșul să împartă cadouri.

Am făcut poze și filmulețe așa cum ne-am priceput noi și am reușit să nu ratez ziua stând lată în pat. 

Le-am făcut și tortul promis pe care nu știau dacă să-l mănânce sau să se joace cu el.

Sunt sigură că peste un an, doi, o să mă uit la poze și o să-mi amintesc doar bucuria acestor zile și puterea pe care am avut-o ca să mă bucur de ele. Deci da, câteodată, fericirea este o alegere.